BURSELE DIN LUME Rezultatele companiilor aduc creşteri pe pieţele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 13 mai 2010

Rezultatele companiilor aduc creşteri pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, datorită profiturilor anunţate de unele companii, printre care "A.P. Moeller-Maersk" A/S, "ING Groep" NV şi "Allianz" SE. În plus, Spania a anunţat un pachet de reducere a cheltuielilor bugetare, ceea ce a influenţat în mod pozitiv pieţele din regiune.

Titlurile "Maersk", compania care deţine cea mai mare linie de transport maritim containerizat, au urcat cu 7,7%, la 48.100 coroane daneze. În primul trimestru din acest an, profitul net al societăţii a fost de 3,44 miliarde coroane (584 milioane de dolari), comparativ cu o pierdere de 2,13 miliarde coroane în primele trei luni din 2009.

Acţiunile ING, cel mai mare grup financiar olandez, au urcat cu 5,3%, la 7,10 euro, după ce acesta a anunţat că a revenit la profit în primele trei luni ale anului curent.

Titlurile "Allianz", cea mai mare societate de asigurări din Europa, au crescut cu 4,2%, la 85,66 euro. Profitul înregistrat de asigurator în primul trimestru din 2010 a fost de 1,59 miliarde euro, peste aşteptările analiştilor: 1,21 miliarde euro.

Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Germania, au câştigat 2,9%, ajungând la 9,08 euro. Societatea a raportat un câştig net de 767 milioane de euro pentru primul trimestru din 2010, revenind la profit după ce, în trimestrul întâi din 2009, anunţa pierderi.

Titlurile "Vivendi" SA, compania franceză care deţine cea mai mare casă de discuri din lume, au consemnat un avans de 3,3%, la 18,51 euro. Societatea şi-a majorat cu 13% profitul în primul trimestru, la 736 milioane de euro.

Titlurile producătorului de îmbrăcăminte "Benetton" SpA din Italia au crescut cu 6%, la 6,38 euro. În primul trimestru, profitul net al companiei a sporit cu 10%, la 20 de milioane de euro.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 5.365,14 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1%, la 3.728,93, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2%, la 6.156,69.

Ascensiune în SUA

Acţiunile de pe pieţele din Statele Unite au urcat ieri, în deschidere, după ce "Morgan Stanley" a modificat în sens pozitiv calificativul unor bănci regionale, iar preţul aurului a ajuns la un nivel record.

Titlurile "Huntington Bancshares" Inc. au crescut cu 5,4%, la 6,83 dolari.

Acţiunile "Barrick Gold" Corp., cel mai mare producător mondial de aur, au urcat cu 2,1%, la 46,586 dolari. Titlurile producătorului de aur "Newmont Mining" Corp. au urcat cu 1,5%, la 59,08 dolari.

Titlurile "Morgan Stanley" au scăzut cu 4,5%, la 27,11 dolari. Potrivit Wall Street Journal, procurorii americani investighează dacă "Morgan Stanley" i-a înşelat pe investitori în afacerile cu derivate ipotecare.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,4%, la 1.160,72 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 10.788,54, Nasdaq Composite - cu 0,5%, la 2.387,63.

Creşteri şi în Asia

Majoritatea acţiunilor de pe pieţele din Asia au crescut ieri, după ce societăţi precum "Toyota Motor" Corp. sau "Hitachi" Ltd. şi-au modificat în sens pozitiv estimările de profit, iar preţul aurului a ajuns la un nivel record.

Acţiunile "Toyota", cel mai mare producător mondial de autoturisme, au crescut cu 2,7%, la 3.590 yeni. Compania a anunţat că profitul său anual va spori cu aproape 50% datorită redresării veniturilor pe care le realizează în SUA.

Acţiunile "Isuzu Motors" Ltd., cel mai mare producător nipon de camioane uşoare, au câştigat 6,3%, ajungând la 302 yeni.

Titlurile "Hitachi", producător nipon de aparatură electrocasnică, au crescut cu 4,7%, la 400 yeni. Societatea anticipează că va realiza primul său profit din ultimii cinci ani.

Acţiunile "NTT Data" Corp., furnizor de servicii IT, au crescut cu 11%, la 357.000 yeni. Compania a anunţat că va avea un câştig net de 47 miliarde yeni în anul fiscal ce a început la data de 1 aprilie, mai mare cu 32% faţă de cel din exerciţiul fiscal anterior. UBS AG îndeamnă la achiziţia de titluri "NTT Data".

Acţiunile "Newcrest Mining" Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, au urcat cu 3,9%, la 32,62 dolari australieni. Titlurile "Lihir Gold" Ltd., al doilea producător de aur din Australia, au crescut cu 4,4%, la 4,07 dolari australieni. Titlurile "Zijin Mining Group" Co., cel mai mare producător de aur din China, au urcat cu 3,6% pe piaţa din Hong Kong, la 6,26 dolari HK.

Acţiunile "OZ Minerals" Ltd. au urcat cu 1,9%, la 1,07 dolari australieni, după ce "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens pozitiv ratingul acordat companiei producătoare de cupru şi aur: "outperform", de la "underperform".

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă niponă, care deţine aproape 20% din "Morgan Stanley", au scăzut cu 2,4%, la 449 yeni, ca urmare a informaţiilor privind ancheta de la banca americană.

Indicele S&P/ASX 200 al pieţei australiene a crescut cu 0,6%, la 4.573 puncte, Hang Seng al Bursei din Hong Kong - cu 0,3%, la 20.212,49, Nikkei 225 al celei japoneze a scăzut cu 0,2%, la 10.394,03.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb