Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, chiar dacă preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare militară parţială în ţara sa pentru îndeplinirea obiectivelor "operaţiunii militare speciale" în Ucraina. Pieţele aşteptau decizia de politică monetară a Fed SUA.
• Deutsche Börse
- Titlurile Uniper SE, cel mai mare importator german de gaze naturale, au pierdut 31,2%, atingând 2,87 euro la ora locală 16.38. Statul german va naţionaliza 98,5% din compania de utilităţi, conform anunţului făcut ieri de acţionarul majoritar al Uniper, grupul finlandez Fortum.
- Acţiunile HeidelbergCement AG, al doilea producător mondial de ciment, au urcat cu 0,02%, la 43,41 euro la ora 16.40. Compania îşi va schimba denumirea în Heidelberg Materials, astfel încât să reflecte mai bine rolul său de furnizor în industria construcţiilor.
- Titlurile Rheinmetall AG, companie constructoare de maşini şi vehicule de apărare, s-au apreciat cu 9,6%, la 164,90 euro la ora 16.43, după anunţul lui Putin privind mobilizarea militară parţială.
- Indicele DAX a crescut cu 0,6%, la 12.744,41 puncte la ora 16.43.
• Euronext Paris
- Acţiunile Schneider Electric SE, unul dintre principalii furnizori de echipamente şi soluţii energetice la nivel global, au câştigat 1,6%, atingând 117,92 euro la ora 16.46. Schneider Electric a informat că va prelua integral compania britanică de software Aveva Plc, oferind 31 de lire sterline/acţiune, evaluând Aveva la circa 9,48 miliarde de lire (10,8 miliarde de dolari).
- Indicele CAC 40 s-a apreciat cu 0,7%, la 6.020,93 puncte la ora 16.49.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au crescut ieri dimineaţă, investitorii anticipând o nouă majorare a dobânzii de către Fed, în şedinţa care urma să se încheie în a doua parte a zilei.
- Acţiunile băncii de investiţii Goldman Sachs Group Inc. au urcat cu 0,1%, la 115,76 dolari la ora locală 11.14, cele ale Morgan Stanley - cu 1,4%, la 88,36 dolari.
- Titlurile Spotify Technology SA au coborât cu 0,1%, la 97,01 dolari la ora 11.15. Furnizorul suedez de servicii de streaming audio şi media concurează Audible, serviciul de cărţi audio al Amazon, cu un serviciu propriu în Statele Unite, care va pune la dispoziţia utilizatorilor peste 300.000 de titluri de cărţi.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,4%, la 30.841,38 puncte la ora 11.16, S&P 500 - cu 0,5%, la 3.873,52 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile producătorului de semiconductori Nvidia Corp. au urcat cu 2,5%, la 135 de dolari la ora 11.17. Compania a prezentat marţi noua sa platformă DRIVE Thor, pentru automobile cu conducere autonomă şi asistată şi pentru alte funcţii digitale, precum sistemul de multimedia al automobilului.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,3%, la 11.461,83 puncte la ora 11.18.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au scăzut ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară a Fed şi Băncii Japoniei.
- Titlurile Mitsubishi UFJ Financial Group Inc., holding bancar japonez, au coborât cu 0,3%, la 732 yeni, cele ale Sumitomo Mitsui Financial Group Inc. - cu 0,4%, la 4.337 yeni.
- Acţiunile Japan Steel Works Ltd., producător de oţel, s-au apreciat cu 4,1%, la 3.170 yeni, în pofida faptul că acesta şi-a modificat în sens negativ estimările de profit pentru anul fiscal curent.
- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 1,4%, la 27.313,13 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Titlurile companiei miniere Fortescue Metals Group Ltd. au înregistrat un minus de 4,4%, la 16,54 dolari australieni, ca urmare a declinului cotaţiilor minereului de fier.
- În acelaşi domeniu, acţiunile gigantului BHP Group Ltd. au coborât cu 3,1%, la 37,96 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 3,7%, la 91,23 dolari australieni.
- Titlurile producătorului de ţiţei Santos Ltd. au scăzut cu 1%, la 7,75 dolari australieni, cele ale Woodside Energy Group Ltd. - cu 1,9%, la 32,44 dolari australieni.
- Acţiunile producătorului de aur Newcrest Mining Ltd. au consemnat declin de 2,1%, la 16,79 dolari australieni, cele ale Northern Star Resources Ltd. - de 2,1%, la 7,54 dolari australieni, în contextul scăderii sectorului materiilor prime.
- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 1,6%, la 6.700,20 puncte.