BURSELE LUMII Declin pe pieţele acţiunilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 1 martie 2022

Declin pe pieţele acţiunilor

Bursele din Europa au scăzut ieri, după ce Occidentul a impus noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul în care aceasta a invadat săptămâna trecută Ucraina.

London Stock Exchange

- Titlurile companiei petroliere britanice BP Plc s-au depreciat cu 4,1%, la 363,15 pence la ora locală 16.12. BP a anunţat că se pregăteşte să cedeze pachetul de acţiuni de 19,75% în gigantul rus Rosneft, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Directorul general executiv al BP, Bernard Looney, a decis să demisioneze din Consiliul de Administraţie al Rosneft "cu efect imediat".

- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,6%, la 7.443,13 puncte la ora 16.14.

Euronext Paris

- Acţiunile constructorului auto francez Renault SA au scăzut cu 7,5%, la 28,26 euro la ora 16.59. Compania a anunţat vineri că săptămâna aceasta va suspenda activitatea fabricii sale din Moscova din cauza "schimbărilor forţate în actualele rute logistice", care provoacă deficit de componente.

- Titlurile băncii Societe Generale SA, care deţine grupul rus Rosbank, au pierdut 10,6%, ajungând la 25,44 euro la ora 16.59, după sancţiunile impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

- Indicele CAC 40 s-a depreciat cu 1,5% la 6.652,71 puncte la ora 17.02.

Deutsche Börse

- Acţiunile E.ON SE, cel mai mare operator european de reţele energetice, au urcat cu 1,9%, la 12,04 euro la ora 17.03. E.ON a respins solicitările de a închide gazoductul Nord Stream 1, ca parte a sancţiunilor impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

- Indicele DAX a coborât cu 0,9%, la 14.434,56 puncte la ora 17.04.

New York Stock Exchange

Bursele americane au urmat un curs negativ ieri dimineaţă, în contextul crizei ruso-ucrainene.

- În situaţia dată, acţiunile Ford Motor Co. au coborât cu 1,4%, la 17,58 dolari la ora locală 10.56, cele ale General Motors Co. - cu 1,6%, la 46,69 dolari.

- Titlurile First Horizon Corp., holding bancar, s-au apreciat cu 29,6%, la 23,66 dolari la ora locală 10.56. Dominion Bank din Toronto preia First Horizon pe 13,4 miliarde de dolari.

- Acţiunile companiei petroliere ExxonMobil Corp. au urcat cu 0,5%, la 78,24 dolari la ora 10.58, cele ale ConocoPhillips - cu 2,1%, la 93,18 dolari. Preţul barilului de petrol Brent cu livrare în aprilie a crescut ieri la peste 102 dolari.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,8%, la 33.799,58 puncte la ora 11.00, S&P 500 - cu 0,4%, la 4.367,46 puncte.

Nasdaq

- Titlurile grupului tehnologic Apple Inc. au pierdut 0,07%, atingând 164,74 dolari la ora 11.03, deşi grupul Berkshire Hathaway a raportat un profit anual record pentru 2021, în parte datorită investiţiilor sale în Apple.

- Tot pe segmentul tehnologiei, acţiunile Amazon.com Inc. au scăzut cu 0,3%, la 3.067,56 dolari la ora 11,06, cele ale Alphabet Inc., deţinătorul Google, au urcat cu 0,4%, la 2.699,86 dolari.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,3%, la 13.739 puncte.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, în majoritate, pe fondul optimismului legat de un rezultat pozitiv în negocierile Rusia-Ucraina.

- În contextul dat, acţiunile producătorului nipon de roboţi industriali Fanuc Corp. s-au apreciat cu 0,4%, la 32.255 yeni, cele ale producătorului de utilaje grele Komatsu Ltd. - cu 3,6%, la 23,66 yeni.

- Titlurile companiei ariene nipone ANA Holdings Inc. au înregistrat un plus de 1,6%, la 2.526 yeni, cele ale Japan Airlines Co. - de 2,5%, la 2.297 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,2%, la 26.526,82 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere Rio Tinto Group Ltd. au urcat cu 3,2%, la 118,17 dolari australieni, cele ale BHP Group Ltd. - cu 4,4%, la 46,66 dolari australieni, ca urmare a avansului preţului minereului de fier.

- Titlurile producătorului de aur Newcrest Mining Ltd. au crescut cu 3,4%, la 25,67 dolari australieni. Compania a primit aprobarea finală pentru achiziţia Pretium Resources Inc. din Canada.

- În acelaşi sector, acţiunile Evolution Mining Ltd. au câştigat 2,6%, ajungând la 4,27 dolari australieni.

- Acţiunile companiei petroliere Woodside Petroleum Ltd. au înregistrat un avans de 2,1%, la 28,54 dolari australieni, cele ale Santos Ltd. - de 1,5%, la 7,26 dolari australieni, pe fondul creşterii cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele S&P/ASX 200 a câştigat 0,7%, ajungând la 7.049,10 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb