BVB Acţiunile Fondul Proprietatea şi Carbochim au dominat rulajul

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 iunie 2011

Acţiunile Fondul Proprietatea şi Carbochim au dominat rulajul

Bursa a stagnat, vineri, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au absentat de la tranzacţionare, iar operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi cu peste 17% din titlurile Carbochim Cluj-Napoca (CBC) au asigurat 78% din rulajul de 42,2 milioane lei.

Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville, crede că rulajele reduse înregistrate de majoritatea acţiunilor sunt determinate de prudenţa investitorilor, care aşteaptă o traiectorie clară pe bursele externe înainte de a decide o strategie de investiţie.

"BVB evoluează încă sub influenţa veştilor privind situaţia din Grecia şi mişcările de pe pieţele americane. Indicii burselor din SUA sunt atractivi la nivelurile actuale. Din perspectivă tehnică, ieşirea indicelui Dow Jones Industrial Average din canalul descendent ar putea constitui un precursor al unei viitoare perioade de creşteri, situaţie care s-a repetat de trei ori în ultimele nouă luni", a declarat Dărăbu, citat de Mediafax.

El spune că posibila creştere a pieţelor americane coroborată cu veştile cu privire la salvarea de moment a Greciei cu ajutorul creditorilor, "ceea ce va amâna deznodământul economiei elene", ar putea determina ascensiunea titlurilor companiilor listate la BVB.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu doar 0,17%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,1% sub nivelul de joi.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, a avansat cu 0,73%.

Indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP, era în creştere cu 0,22%.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 26,8 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,85%, la 0,5345 lei.

"Titlurile Fondului Proprietatea se tranzacţionează în continuare la niveluri atractive. Cotaţia va urca odată cu revenirea pe creştere a pieţei. De asemenea, un imbold ar putea veni din partea statului, dacă va urgenta procesul de listare al companiilor din componenţa portofoliului Fondului", a mai spus analistul Tradeville.

În primele zece minute au fost trans-ferate direct pe piaţa principală peste 17% din acţiunile Carbochim, pentru 5,8 milioane lei. Operaţiunile au fost realizate la preţul de 8,5 lei, cu 7,6% sub ultima cotaţie de joi. Ulterior, declinul acestor titluri s-a accelerat la 15%, cotaţia coborând la 7,82 lei. Ultima tranzacţie de vineri cu acţiunile firmei a fost realizată la ora 11:18.

Corecţia vine după ce aceste titluri au crescut puternic în cinci şedinţe consecutiv, preţul majorându-se de peste două ori şi ajungând, miercuri, la nivelul de 8 lei. La acest nivel, SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SSIF Broker (BRK) au vândut, joi, pachetele de titluri pe care le deţineau la firmă, reprezentând cumulat 24,52% din capitalul social, pentru 7,6 milioane lei. Totuşi, în piaţa principală, cotaţia a urcat joi cu încă 15%, la 9,2 lei.

Tranzacţiile realizate vineri cu acţiunile Fondului Proprietatea şi Carbochim au reprezentat 78% din lichiditatea bursei, de 42,2 milioane lei (10 milioane euro).

Rulajul pieţei a fost, totuşi, cu 16% mai mare decât lichiditatea din şedinţa precendetă, de 36,4 milioane lei (8,6 milioane euro).

Rulaje mai mari de un milion de lei au mai consemnat acţiunile Erste (EBS) - 1,1 milioane lei, OMV Petrom (SNP) - 1,1 milioane lei, SIF Moldova (SIF2) - 1 milion lei şi, res-pectiv, SIF Oltenia (SIF5) - 1 milion de lei.

Titlurile Erste au scăzut cu 3,14%, la 141,9 lei, ca urmare a corecţiei de 3,95% înregistrată pe bursa din Austria, care este piaţa principală a acestor acţiuni.

Pe de altă parte, titlurile OMV Petrom şi SIF Moldova au crescut cu 0,62% şi, respectiv, cu 1,05%, iar acţiunile SIF Oltenia au avansat cu 0,73%, la 1,38 lei.

Acţiunile Oltchim (OLT) au încheiat în scădere cu 3,94%, la 1,389 lei, după ce, în şedinţa precedentă, au urcat cu 8,4%. Corecţia de vineri a venit pe un rulaj de 770.000 de lei.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb