Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa de ieri în uşoară creştere, cu o urcare de 0,72% pentru indicele compozit, în vreme ce acţiunile SIF au înregistrat o apreciere de aproape 1,78%, în condiţiile în care bursele europene au avut evoluţii similare.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a câştigat 0,50%, în şedinţa bursieră de ieri, ajungând la 4.868 puncte, în timp ce indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, a ajuns la 21.016 de puncte. Şi indicele BET-NG, care prezintă evoluţia companiilor energetice cotate la BVB, a consemnat o creştere de 0,13%, ajungând la 697 puncte.
Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti s-a cifrat, ieri, la numai 8,62 milioane de lei, fiind în scădere faţă de valoarea tranzacţiilor efectuate miercuri. Rulajul total a fost susţinut, în mare parte, de tranzacţiile cu acţiuni, care au însumat 7,78 milioane lei. Pe piaţa de obligaţiuni, au fost tranzacţionate 16 de titluri de stat, în valoare de 186 de mii de lei.
Cele mai lichide trei acţiuni au fost în continuare SIF5 Oltenia, BRD - Groupe Societe Generale şi SIF4 Muntenia, cu tranzacţii cumulate de peste patru de milioane lei.
Cele mai tranzacţionate acţiuni din sectorul energetic au fost cele ale companiei "Dafora" Mediaş (simbol DAFR), controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean. Cotaţia de referinţă a staţionat la 0,116 lei/unitate, rulajul total ridicându-se la 0,5 milioane de lei.
Din sectorul utilităţilor, acţiunile "Transgaz" Mediaş (simbol TGN) au fost cele mai lichide, rulajul total ridicându-se la 0, 21 milioane de lei, în timp ce titlurile "Transelectrica" Bucureşti (simbol TEL) s-au depreciat cu 2,91%, la 16,7 lei/unitate.
Cele mai mari creşteri din piaţă au fost consemnate de fabricantul de produse de panificaţie "Titan" Bucureşti (simbol MPN), care s-au scumpit cu 8,24%, la 0,276 lei, în timp ce acţiune "Electroputere" Craiova (simbol EPT) s-au depreciat cu 3,25%, până la 0,119 lei/unitate.