BVB Creşteri uşoare după căderea Guvernului, dar lichiditatea suferă

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 octombrie 2019

Creşteri uşoare după căderea Guvernului, dar lichiditatea suferă

Rulaj de 12,4 milioane de lei, cel mai mic din 23 august încoace

A doua săptămână calendaristică ce a urmat anunţului FTSE Russell privind promovarea pieţei noastre de capital în categoria celor emergente secundare, începând cu toamna anului viitor, a adus o creştere modestă pentru indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după scăderi în săptămână anterioară.

S-a consemnat însă revenirea la apatia din prima jumătate a lunii septembrie şi de la jumătatea verii, când valoarea tranzacţionată zilnic a atins cote de avarie. La fel s-a întâmplat şi vineri, investitorii alegând să stea în afara pieţei. În ultima zi bursieră a săptămânii, rulajul a coborât la 12,41 milioane de lei, cel mai mic din ultimele două luni şi jumătate, dar nu la mare distanţă de rulajul de miercuri, 9 octombrie, când valoarea tranzacţionată a fost de 12,86 milioane de lei. Doar doi emitenţi au înregistrat transferuri ce au depăşit pragul de un milion de lei. Pe lângă lichiditatea scăzută, săptămâna a fost lipsită de volatilitate, BET urcând vineri cu 0,52%.

Astfel, indicele BET, reperul pieţei bucureştene, a urcat cu 0,4%, până la 9.528,71 de puncte, în ultima săptămână, în timp ce indicele financiar BET-FI şi cel energetic, BET-NG, au avut aprecieri identice, de 0,6%, la 42.036 de puncte, respectiv 770,38 de puncte.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul zilnic al companiei: "Toţi indicii au închis pe plus vineri. Variaţiile au fost cuprinse între plus 0,16% pentru BET-FI şi plus 0,52% în cazul BET. Valoarea tranzacţiilor a fost în zona de avarie. Doar 2,6 milioane de euro, din care 0,47 milioane de euro reprezintă tranzacţii cu produse structurate. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai lichid emitent cu o valoare tranzacţionată de doar 0,66 milioane euro. Din indicele BET, remarcăm evoluţia buna a titlurilor Fondul Proprietatea (FP), care s-au apreciat cu 1,28%. La polul opus, MedLife (M) a înregistrat o scădere de 1,76%".

Pe plan extern, Prime Transaction notează că aşteptările ca negocierile dintre Statele Unite şi China să înregis-treze o evoluţie pozitivă au determinat avansul indicilor internaţionali.

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, ultima cotaţie a instituţiei bancare fiind de 2,4 lei, cu 0,42% peste cea din şedinţa anterioară, în contextul unei lichidităţi de 3,12 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile FP, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 1,19 lei/titlu, valoarea schimburilor cu acţiunile fondului închis de investiţii însumând 1,63 milioane de lei.

Acţiunile Erste Bank Group (EBS) de la Bucureşti au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 142,5 lei, cu 4,05% peste cel din şedinţa anterioară, pe fondul unei valori transferate de 0,68 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1), care au antrenat un rulaj de doar 0,53 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,41 lei/titlu, în creştere cu 0,42%.

Prin piaţa "deal" nu a fost încheiată nicio tranzacţie.

Indicele compozit BETPlus, ce include cei mai tranzacţionaţi 40 de emitenţi ai bursei noastre, s-a apreciat vineri cu 0,51%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a marcat o creştere de 0,39%.

Indicele BET-NG, al sectorului energetic şi utilităţilor, a urcat cu 0,24%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Carbochim" (CBC): +7,5%

2. "Erste Bank" (EBS): +4,05%

3. "Aages" (AAG): +2,07%

4. "Romcarbon" (ROCE): +1,86%

5. "Turbomecanica" (TBM): +1,82%

---------------------------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -4,55%

2. "Comcm Constanţa" (CMCM): -2,17%

3. "Ropharma" (RPH): -2,08%

4. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -2,08%

5. "MedLife" (M): -1,78%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb