Şedinţa bursieră de ieri a readus acalmie pe piaţa bursieră, valoarea totală a transferurilor cifrîndu-se la numai 17 milioane RON, înjumătăţită comparativ cu sesiunea bursieră anterioară. Toţi cei trei indici bursieri au înregistrat variaţii negative semnificative. Cel mai mult au pierdut din nou SIF-urile, cotaţiile din acest sector depreciindu-se în medie cu -2,32%. Indicele BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece titluri lis-tate la Bursă, a scăzut cu 2%, în timp ce întreaga piaţă s-a depreciat în medie cu -1,78%.
Cel mai tranzacţionat titlu din şedinţa de ieri a fost "Rompetrol Rafinare" Constanţa (RRC), valoarea totală a transferurilor perfectate cu acţiunile companiei petroliere cifrîndu-se la peste 3 milioane RON. Încă de la deschidere, cotaţia acţiunilor RRC s-a situat pe o pantă descendentă, atingînd valoarea minimă de 0,0640 RON/acţiune la mijlocul sesiunii bursiere. Ordinele de vînzare au dominat piaţa pe întreaga durată a şedinţei, variind doar mărimea acestora. Cotaţia a pierdut pînă la final -3,7%, ultimul transfer fiind perfectat ieri la preţul de 0,0645 RON/acţiune, în apropierea valorii minime. O scădere destul de puternică a înregis-trat-o ieri cotaţia acţiunilor SNP "Petrom", care s-a situat cu -1,7% sub nivelul de vineri. De-a lungul zilei, cursul titlurilor SNP a coborît pînă la un minim de 0,46 RON/acţiune, însă cîteva ordine de cumpărare apărute la finalul şedinţei au determinat o revenire a cotaţiei, pînă la 0,47 RON/acţiune.
Pe locul doi în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi ai şedinţei s-a situat ieri "Banca Transilvania", rulajul total cu acţiuni TLV ridicîndu-se la 2,7 milioane RON. Cursul TLV a rezistat cu succes presiunilor pieţei, finalul şedinţei lăsînd cotaţia nemodificată, la 0,87 RON/acţiune. În contrast, acţiunile celuilalt emitent de seamă din sectorul bancar, "BRD Groupe Societe Generale", au suferit o depreciere semnificativă a cursului, cu -3,4%. Cotaţia a coborît în prima parte a zilei pînă la un minim de 14,4 RON/acţiune, valoare similară preţului de referinţă.
• SIF5 "Oltenia"
Toate cele cinci societăţi de investiţii financiare au suferit ieri deprecieri ale cotaţiilor, cea mai puternică fiind cea a acţiunilor SIF5 "Oltenia". Preţul de referinţă al titlurilor SIF5 s-a cifrat la finele şedinţei de ieri la 1,83 RON/acţiune, în scădere cu -2,7% comparativ cu sfîrşitul săptămînii trecute. Cel mai tranzacţionat titlu al sectorului a fost SIF2 "Moldova", cu un rulaj total de 2,3 milioane RON, în timp ce cursul SIF2 a pierdut -2,6%.
• "Sinteza" Oradea
Acţiunile STZ au suferit ieri o depreciere puternică a cotaţiei, cu -8,2%, pînă la un preţ de 0,56 RON/acţiune. Brokerii sunt de părere că această depreciere era de aşteptat, întrucît compania are un nou acţionar majoritar, iar pe piaţa bursieră nu mai există susţinere la cumpărare. Noii acţionari de la "Sinteza" acţionează în mod concentrat, cu o deţinere cumulată de 73,62% din capitalul social al companiei.