BVB Indicii, în scădere, pe un rulaj de 7,8 milioane euro

JOSE FIERRO
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 ianuarie 2017

Indicii, în scădere, pe un rulaj de 7,8 milioane euro

Şapte dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 35,14 milioane de lei (7,82 milioane euro), mai mic decât marţi (8,4 milioane de euro).

Brokerii de la Prime Transaction arată: "Indicii au avut variaţii reduse în şedinţa de astăzi (ieri, n.r.), cea mai mare dintre acestea fiind creşterea de 0,24% a BET-FI. Indicele fondurilor de investiţii a fost ajutat de titlurile Fondului Proprietatea (FP), în creştere cu 0,86% şi de cele ale SIF Muntenia (SIF4), +0,87%. Indicele de referinţă BET s-a depreciat cu 0,07%, în principal pe seama scăderilor înregistrate de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), 1,20%, şi Nuclearelectrica (SNN), -1,17%. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a fost de 7,6 milioane de euro, iar cea cu certificate aproape 200.000 de euro".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "OMV Petrom" (SNP), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 8,55 milioane de lei. Cotaţia SNP a urcat cu 0,52%, preţul de închidere fiind de 0,2875 lei/unitate.

Titlurile FP au crescut la 0,823 lei/unitate, în urma unui rulaj de 6,94 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Banca Transilvania" (TLV) de 3,77 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,33 lei/unitate, în scădere cu 0,85%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 3,39 milioane de lei. Cotaţia SNG s-a depreciat cu 0,2%, ultimul preţ fiind de 25,5 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost realizate două tranzacţii cu titluri BRD, însumând 3,94 milioane de lei, la preţul unitar de închidere 11,6 lei, cotaţia emitentului scăzând cu 0,68%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,07%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât tot cu 0,07%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,08%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mai bine nu ati mai scrie nimic !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb