Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de numai 24 de milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni. Comparativ cu nivelul atins în şedinţa de vineri, rulajul s-a înjumătăţit, tranzacţiile cu titluri de stat însumând numai 12.365 lei.
Cea mai mare corecţie, de 0,95%, până la 29.183 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, în timp ce cea mai mare creştere a fost consemnată de indicele BET-NG, al companiilor energetice, care a plusat cu 1,26%.
BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a marcat o apreciere de 0,58%, până la 5.359 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,34%, până la 3.074 de puncte.
Acţiunile SIF5 "Oltenia" au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 3,22 milioane de acţiuni, în valoare de 5,14 milioane lei. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 0,63%, la 1,58 lei/titlu.
Titlurile "BRD - Groupe Société Générale" (simbol BRD) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 2,22 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 14,5 lei/acţiune şi 14,9 lei/acţiune, cotaţia de referinţă depreciindu-se cu 2,03%.
Titlurile "Erste Group Bank" (simbol EBS) au atras o lichiditate de 1,55 milioane de lei, fiind transferate 13.689 de acţiuni, la preţul mediu de 113,1 lei/titlu. Tot ieri, titlurile "Băncii Transilvania" (simbol TLV) au câştigat 0,94%, la 2,14 lei, pe suportul unui rulaj de numai 1,17 milioane de lei.
Tranzacţiile cu acţiuni "Rompetrol Rafinare" Constanţa (simbol RRC) au însumat 0,83 milioane de lei, iar titlurile au câştigat 0,27%, până la 0,0747 lei, în timp ce acţiunile societăţii de intermediere financiară "Broker" Cluj Napoca (simbol BRK) s-au scumpit cu 2,90%, până la 0,248 lei, pe fondul unor tranzacţii de aproape un milion de lei.