BVB şi RASDAQ BVB a închis în creştere cu 0,85%, în contrast cu evoluţia marilor pieţe europene

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 ianuarie 2012

BVB a închis în creştere cu 0,85%, în contrast cu evoluţia marilor pieţe europene

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis sesiunea de ieri în urcare cu 0,85%, în contrast cu scăderile afişate de marile burse europene, însă lichiditatea de pe piaţa locală s-a menţinut redusă, reprezentând doar jumătate din rulajul de marţi. Majoritatea acţiunilor au deschis sesiunea de tranzacţionare la cotaţii în creştere, însă atenţia investitorilor a continuat să fie orientată şi ieri spre aceleaşi acţiuni, respectiv Fondul Proprietatea, OMV Petrom şi Banca Transilvania.

Directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci, a declarat: "Se pare că în şedinţa de miercuri nu ne-am corelat cu ceea ce s-a întâmplat în afară, probabil din cauza faptului că investitorii asteaptă rezultatele preliminare pentru ultimul trimestru din 2011. De fapt, preţurile sunt sus pentru că vânzătorii încă nu îşi fac simţită prezenţa pe piaţă, iar cumpărătorii mizează pe posibile dividende mari la unii emitenţi".

Titlurile FP au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 8,06 milioane lei, iar preţul a avansat cu 0,43%, la 0,47 lei. Fondul are un an de la listarea pe BVB, iar comparativ cu preţul de la închiderea primei şedinţe de tranzacţionare, de 0,6495 lei, cotaţia FP a coborât cu 27,6%.

Preţul la FP a crescut însă constant în ultimele patru sesiuni, câştigând cumulat 7,5%. Marcel Murgoci consideră că interesul pentru acţiunea FP a fost susţinut de intenţia guvernului de a cota la bursă în acest an mai multe companii din cadrul portofoliului Fondului, potrivit Mediafax.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,83%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,1% peste închiderea precedentă.

Pe de altă parte, indicele BET-FI a câştigat doar 0,11%, influenţat de corecţiile înregistrate de acţiunile SIF Oltenia (-0,42%) şi SIF Banat-Crişana (-0,66%). În schimb, indicele a fost susţinut de avansul înregistrată de titlurile SIF Muntenia (+0,82%), SIF Transilvania (+0,34%) şi FP (+0,43%).

Astfel, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,65%.

Valoarea totală a operaţiunilor realizate cu acţiuni a fost de 20,84 milioane lei (4,8 milioane euro), de pes-te două ori mai redusă decât rulajul din prima parte a şedinţei anterioare, de 45 milioane lei (10,36 milioane euro).

În topul preferinţelor jucătorilor au urmat, după FP, acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Banca Transilvania (TLV), cu rulaje de 1,64 milioane lei şi, respectiv 1,32 milioane lei.

Pe piaţa Rasdaq, transferurile cu acţiuni au însumat doar 195.700 lei (45.000 euro), de 2,7 ori mai puţin decât lichiditatea de la finalul şedinţei precedente, de 529.200 lei (121.000 euro).

Titlurile firmei Bucur Obor (BUCU) au fost cele mai tranzacţionate, cu schimburi de 90.700 de lei, iar preţul a crescut cu 14,29%, la 2,4 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb