BVB Tihon, Prime Transaction: Bursa, sub semnul incertitudinii, în următoarele săptămâni

SIMONA ADAM
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 septembrie 2011

Tihon, Prime Transaction: Bursa, sub semnul incertitudinii, în următoarele săptămâni

Bursa de Valori Bucureşti a consemnat, ieri, scăderi uşoare, pe fondul unei lichidităţi de 37,3 milioane de lei (circa 8,8 milioane de euro).

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece companii listate, a scăzut cu 0,15%, ajungând la 4.797,30 puncte, în timp ce indicele compozit al Bursei, BET-C, a coborât cu 0,04%, la 2.916,15 puncte.

Indicele BET-FI, care arată evoluţia acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare şi ale Fondului Proprietatea, s-a depreciat, cu 0,27%, ajungând la 18.553,76 punc-te, iar indicele BET-NG, care arată evoluţia companiilor din sectorul de energie şi utilităţi, a coborât la 673,86 puncte, cu 0,45% faţă de şedinţa precedentă.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", este de părere că scăderea de ieri vine ca o corecţie în urma creşterilor din ultimele şedinţe şi, nu în ultimul rând, din corelaţia puternică pe care piaţa autohtonă o are cu evoluţia pieţelor internaţionale. De altfel, susţine domnia sa, luna august a stabilt un record negativ prin prisma evoluţiei indicelui BET care a scăzut cu mai mult de 10%.

Domnul Tihon ne-a declarat: "Catalizatorul scăderilor poate fi pus pe seama deciziei Standard&Poor"s de a reduce ratingul de credit al SUA care s-a tradus ulterior printr-o atitudine emoţională ce a condus la vânzări masive. Mişcările violente prin care s-au manifestat investitorii, alături de volatilitatea ridicată care a lăsat loc speculaţiilor, au generat şi o creştere a lichidităţii.

Consider că următoarele săptămâni rămân sub acelaşi semn al incertitudinii, chiar dacă în ultimele şedinţe am asistat la aprecieri ale cotaţiilor acţiunilor, în special la SIF-uri unde discuţiile privind valorificarea pachetului deţinut la BCR sunt şi rămâ-n, deocamdată, un argument solid pentru cumpărători".

Cotaţia FP a pierdut, ieri, 0,66%, ajungând la 0,453 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de 12,6 milioane de lei. Pe piaţa Deal, au fost transferate, ieri, opt milioane titluri FP, la preţul de 0,453 lei/acţiune.

Acţiunile BRD au fost, din nou, obiectul a două tranzacţii speciale, în valoare de 8,4 milioane de lei. Preţul de schimb a fost de 12 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb