BVB Tranzacţii deal cu 1% din FP

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 ianuarie 2012

Tranzacţii deal cu 1% din FP

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în urcare cu 2,62%, pe cea mai mare lichiditate din ultimele patru luni, susţinută de trei tranzacţii deal cu 1% din Fondului Proprietatea (FP), care au totalizat 65,76 milioane lei (15,1 milioane de euro).

Cele 138,4 milioane de acţiuni FP au fost cedate la un preţ de 0,48 lei pe unitate, în creştere cu 2,13% faţă cotaţia de miercuri.

Lichiditatea totală pe segmentul de acţiuni a fost de 95,29 milioane lei (21,9 milioane de euro), iar cele trei tranzacţii speciale au acoperit 70% din total. Valoarea transferurilor pe acţiuni nu a mai fost atât de ridicată din 20 septembrie, când jucătorii au tranzacţionat titluri de 138,21 milioane lei (32,6 milioane de euro).

Acţiunile de la BVB au deschis în creştere uşoară şi au încheiat ziua pe plus pentru a şasea sesiune consecutivă. În precedentele cinci şedinţe, indicele general al Bursei, BET-C, a avansat cu aproape 3%.

"Evoluţiile pozitive din ultima perioadă vin pe fondul achiziţiilor făcute de către investitori, aceştia fiind influenţaţi probabil atât de creşterile pieţelor internaţionale, cât şi de aşteptarea dividendelor pentru anul 2011", a declarat directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian, citat de Mediafax.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 3,03%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,92% peste închiderea de miercuri.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 2,46%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 2,92%. Aces-ta reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide şi pe piaţa principală, cu transferuri de 7,58 milioane lei, iar preţul a închis la acelaşi nivel la care s-au realizat transferurile deal, de 0,48 lei.

Titlurile Erste (EBS) au urcat cu 9,59%, fiind influenţate de evoluţia de pe bursa de la Viena, piaţa principală a acţiunilor respective. Astfel, market makerii de la BVB au ridicat preţul încă de la deschidere pentru a-l aduce la un nivel apropiat celui de la Viena. Pe bursa din Austria, preţul acţiunilor băncii a urcat cu 9,23%, la 17,51 euro.

Ultimul transfer de la BVB cu titlurile Erste a fost efectuat la 75,4 lei (17,3 euro).

Pe de altă parte, jucătorii au continuat şi ieri să cumpere acţiunile OMV Petrom şi Banca Transilvania, preţul companiei petroliere urcând cu 3,04%, la 0,3256 lei, iar acţiunile băncii au închis şedinţa în urcare cu 4,48%, la 0,956 lei. Rulajele au fost de 1,89 milioane lei şi, respectiv, de 931.000 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb