CA SĂ REVINĂ PE CREŞTERE, SUA recomandă Greciei să continue reformele

Internaţional / 7 februarie 2015

SUA recomandă Greciei să continue reformele

Ministrul portughez de Finanţe: "Grecia trebuie să ia pilula amară a austerităţii"

Peste 300 de economişti şi experţi universitari au semnat un document de solidaritate cu Grecia

Statele Unite ale Americii recomandă Greciei să continue reformele structurale, să-şi respecte angajamentele faţă de creditorii internaţionali şi să aplice o politică fiscală care să atragă investiţiile străine, dacă vrea să revină pe creştere, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ambasadorul SUA la Atena, David D. Pearce, s-a întâlnit ieri cu premierul grec Alexis Tsipras, cu ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, şi cu ceilalţi membri ai echipei economice.

Diplomatul a afirmat: "Este foarte important ca Executivul elen să lucreze cu partenerii europeni şi cu Fondul Monetar Internaţional".

SUA au recunoscut eforturile făcute de poporul grec în aceşti ani, dar au vorbit despre necesitatea de continuare pe drumul "reformelor administrative şi structurale", care "vor face ţara mai atractivă" pentru investiţiile străine, ceea ce va ajuta Grecia "să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale şi să revină la prosperitate", a mai declarat Pearce.

Vicepreşedintele Trezoreriei SUA, Daleep Singh, se afla, ieri, în Atena, urmând să aibă o întâlnire cu echipa economică a Executivului elen.

Tot ieri, ministrul portughez al Economiei, Antonio Pires de Lima, i-a recomandat Greciei să ia "pilula amară a austerităţii", urmând exemplul Portugaliei, potrivit Reuters.

Demnitarul de la Lisabona a explicat că ţara sa a traversat ani grei de austeritate, care acum dau rezultate, iar Grecia, la rândul ei, trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de creditori şi partenerii din zona euro.

Ministrul a exclus orice fel de renegociere a datoriei publice greceşti, susţinând că Grecia trebuie să respecte regulile jocului stabilite de membrii uniunii monetare, în special ţinând cont de sacrificiile făcute de Portugalia.

Criza datoriilor Greciei a fost inflamată din nou în această lună, după ce noul guvern de stânga condus de partidul Syriza a anunţat că va renunţa la reformele impuse în programul de salvare, precum şi la colaborarea cu troica creditorilor (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI), după ce grecii s-au confruntat cu ani întregi de austeritate.

La apogeul crizei datoriilor din Europa, mulţi analişti au comparat Portugalia cu Grecia, sugerând că statul iberic nu va avea suficientă tărie să treacă la tăieri de cheltuieli, să întreprindă cele mai mari majorări de taxe din istoria sa şi, astfel, să reziste celei mai grave recesiuni de după cea din deceniul al optulea din secolul trecut, ce i-a urmat regimului inaugurat în anii '30 de premierul António de Oliveira Salazar.

Cu toate acestea, Portugalia a încheiat anul trecut un program de salvare de 78 miliarde euro, pe termen de trei ani, convenit cu zona euro şi FMI, înregistrând creştere economică pentru prima oară după criza declanşată în 2010.

Guvernul de centru-dreapta condus de Pedro Passos Coelho a întreprins reduceri drastice ale cheltuielilor, reforme economice şi privatizări majore. Totuşi, cabinetul lui Coelho nu s-a confruntat cu prea multe proteste sau greve, spre deosebire de Grecia şi Spania.

Portugalia va avea alegeri generale în octombrie, dar partidele de extremă stângă, inspirate de Syriza (Grecia) şi Podemos (Spania) au şanse mici să atragă voturile partidelor tradiţionale de centru-dreapta şi de centru-stânga, arată sondajele de opinie.

Peste 300 de economişti şi experţi universitari din toată lumea au semnat un manifest de solidaritate cu Grecia, solicitând guvernelor europene şi instituţiilor internaţionale să înceapă negocierile "cu bună credinţă" cu Guvernul de la Atena, ca să rezolve problema datoriei, relatează EFE, conform Agerpres.

"Cerem guvernelor din Europa, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional să respecte decizia poporului grec de a alege o nouă cale", transmit autorii manifestului.

Documentul, intitulat "Suntem cu Grecia şi cu Europa", este semnat de experţi de la universităţile Cambridge (Tony Lawson), Columbia (Stephany Griffith-Jones), California (Clair Brown) şi Complutense (Alfonso Palacio), precum şi de la Şcoala franceză de Studii superioare în Ştiinţe Sociale (Jacques Sapir).

Semnatarii îi dau dreptate Executivului grec când susţine că este necesară o profundă reorientare, "deoarece politicile aplicate până acum sunt un fiasco total şi nu au adus nici recuperare economică, nici stabilitate financiară, nici locuri de muncă şi nici măcar investiţii străine directe". În opinia intelectualilor, acestea au prejudiciat societatea elenă şi au slăbit instituţiile, cu o abordare "pur şi simplu nefastă", care nu a dus la niciun progres ce ar trebui păstrat. Totodată, datoria Greciei "este nesustenabilă şi nu va fi niciodată rambursată, indiferent ce se întâmplă"

"Grecia are nevoie de măsuri umanitare imediate, un salariu minim mai mare, creare de locuri de muncă, investiţii şi măsuri care să permită refacerea şi îmbunătăţirea serviciilor de bază, precum sănătatea şi educaţia", susţin economiştii, recomandând introducerea în această ţară a unui sistem fiscal "mai robust şi progresiv".

"Un nou început pentru Grecia va permite relansarea activităţii şi crearea de locuri de muncă, iar de această măsură vor beneficia şi ţările vecine", au mai afirmat sursele citate, conform cărora este în joc nu numai soarta acestei ţări, ci şi "viitorul Europei, în ansamblul său".

Şefii europeni, concluzionează documentul, trebuie să recunoască "alegerea democratică decisivă făcută de poporul grec în circumstanţe extrem de dificile, trebuie să înceapă o evaluare realistă a situaţiei şi să demareze fără întârziere o negociere rezonabilă".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Pilula amara a austeritatii "s-o ia cine o recomanda._Germania, LOCOMOTIVA EUROPEI se imprumuta cu 4,6 MLD. de Euro de la BEI pe timp de criza ,FARA Dobanda in timp ce toata Europa era la Cura de AUSTERITATE._Pai cum vine asta?!_PT unii MUMA, pt. altii CIUMA.!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb