CABINETUL ELEN A OBŢINUT VOTUL DE ÎNCREDERE Pieţele îşi îndreaptă atenţia spre pachetul de austeritate

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2011

Euro se depreciază

Premierul elen George Papandreou a obţinut, miercuri, votul de încredere în Parlament pentru Cabinetul remaniat, iar acum atenţia pieţelor internaţionale se îndreaptă către următoarea "bătălie politică": aprobarea noilor măsuri de austeritate solicitate de creditorii externi în schimbul sprijinului financiar.

Guvernul grec a obţinut, în noaptea de marţi spre miercuri, votul de încredere datorită voturilor socialiştilor: 155 din 300. Cei 143 de reprezentanţi ai opoziţiei au votat împotrivă. În timpul exprimării votului, mii de protestatari strigau în faţa Parlamentului: "Hoţii! Hoţii!".

Premierul s-a arătat "înţelegător" faţă de aceste manifestaţii, însă a afirmat că sacrificiile sunt necesare.

Votul obţinut de premierul elen a adus temeri pe pieţele valutare, inves-titorii speculând că acestuia nu-i va fi prea uşor să obţină majoritatea pentru aprobarea măsurilor de austeritate. Euro s-a depreciat pe pieţele externe, ajungând la un curs de 1,4393 dolari la ora 09.10, la New York, în scădere cu 0,1% faţă de ziua anterioară.

Prim-ministrul grec trebuie să obţină, la finele lunii iunie, aprobarea pentru reduceri de cheltuieli publice şi majorări de taxe în sumă de 28 miliarde euro, respectiv pentru privatizări de 50 miliarde euro. Numai după aprobarea acestui pachet, autorităţile de la Atena vor primi tranşa de 12 miliarde euro din împrumutul obţinut în 2010 de la UE şi FMI. Banii sunt necesari pentru achitarea datoriilor scadente la mijlocul lunii iulie.

Merkel avertizează în privinţa implicării creditorilor privaţi

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, ieri, parlamentarii germani, că există limite clare privind implicarea sectorului privat în cel de-al doilea pachet de sprijin destinat Greciei.

Participarea investitorilor privaţi la sprijinirea Greciei va presupune, cel mai probabil, rostogolirea voluntară a datoriilor. Astfel, creditorii vor cumpăra, în mod voluntar, noi obligaţiuni elene odată ce titlurile deja deţinute vor ajunge la maturitate.

Cancelarul german a subliniat că participarea voluntară a sectorului privat este susţinută numai de câteva ţări din Europa.

Negocieri pentru implicarea băncilor şi asiguratorilor

Guvernele din zona euro încearcă să negocieze cu investitorii privaţi care deţin obligaţiuni elene în vederea participării voluntare a acestora la al doilea pachet de ajutor financiar destinat statului elen, potrivit unei surse din executivul german, citată de agenţia Reuters.

"Ministerul german de Finanţe a invitat băncile şi asigurătorii pentru discuţii la nivelul unui grup de lucru la Frankfurt", a afirmat sursa, adăugând că toate grupurile bancare şi de asigurări importante din Germania care ar putea contribui la o soluţie privind sectorul privat vor participa la discuţii.

Guvernele din zona euro analizează un al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, în perioada 2011-2014, în valoare de până la 120 miliarde euro, din care o contribuţie de circa 30 de miliarde euro ar putea veni din partea sectorului privat.

Fiecare cetăţean al Uniunii Europene alocă în mod indirect, în medie, aproape 535 de euro ca ajutor Greciei, potrivit calculelor organizaţiei Open Europe, care estimează că, până în 2014, această sumă ar putea să ajungă la 1.450 de euro, informează Warsaw Business Journal.

Băncile franceze şi germane ar putea fi nevoite să apeleze la Banca Centrală Europeană (BCE) pentru acoperirea unui deficit de finanţare pe termen scurt, dacă investitorii americani vor continua să fie reticenţi să le acorde împrumuturi din cauza crizei din Grecia, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Temerile legate de extinderea crizei datoriilor suverane din Grecia, amplificate de punerea sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor "BNP Paribas", "Credit Agricole" şi "Societe Generale", de către Moody"s, au dus la scăderea cu 18 miliarde de dolari a împrumuturilor pe termen scurt către băncile europene, din luna mai, potrivit unei analize "Barclays Capital".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb