CĂDEREA ZIDULUI BERLINULUI:  Angela Merkel îi cere Europei să-şi apere valorile fundamentale

V.V.
Internaţional / 9 noiembrie 2019

Angela Merkel

Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a lansat sâmbătă, cu ocazia marcării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, un apel la apărarea valorilor fundamentale, precum democraţia şi libertatea, în contextul provocărilor în creştere pentru Europa, transmit AFP şi Reuters.

''Valorile care stau la baza Europei - libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi apărarea drepturilor omului - nu pot fi luate de-a gata şi trebuie să fie apărate mereu'', a spus Merkel într-un discurs rostit în Capela Reconcilierii din Berlin, unul dintre locurile în care sâmbătă berlinezii şi-au adus aminte de drama divizării oraşului lor de zidul care l-a separat între 1961 şi 9 noiembrie 1989.

Şefa executivului de la Berlin a adăugat că ''data de 9 noiembrie ne aminteşte că ura, rasismul şi antisemitismul trebuie să fie combătute''.

Capela Reconcilierii din capitala germană a fost ridicată pe locul unei foste biserici distruse în timpul dictaturii comuniste est-germane întrucât lăcaşul de cult se afla în zona neutră dintre cele două părţi ale Berlinului.

''Zidul Berlinului aparţine istoriei şi ne învaţă că niciun zid care exclude oamenii şi restrânge libertatea nu este atât de înalt sau lung încât să nu poată fi depăşit. Acest lucru este valabil pentru noi toţi, atât din Est, cât şi din Vest'', a subliniat Angela Merkel, ea însăşi originară din fosta Republică Democrată Germană (RDG, Germania de Est) şi care şi-a început cariera politică după căderea Zidului Berlinului.

La rândul său, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a atenţionat, într-o alocuţiune rostită la un memorial de pe Bernauer Strasse din Berlin în prezenţa omologilor săi din Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, că ''democraţia liberală este contestată şi pusă sub semnul întrebării''.

''Împreună cu prietenii noştri, ne amintim cu mare recunoştinţă evenimentele de acum 30 de ani. Fără dorinţa de libertate şi curajul polonezilor şi ungurilor, cehilor şi slovacilor, revoluţiile paşnice din Europa de Est şi reunificarea Germaniei nu ar fi fost posibile'', a afirmat Steinmeier.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Care sunt valorile Europei azi? Islamismul, gheii, ipocrizia.

    libertatea,democratia si celelalte valori ale lumii libere trebuiesc aparate la nevoie si cu arma in mana impotriva celor care vor sa le suprime.asta nu inteleg vest europenii.

    1. Vesticii nu mai pot intelege pentru ca trebuie sa fie amalgamati cu islamul...angela a recunoscut neintegrarea islamistilor, religia lor este incompatibila cu democratia si libertatea.

    Dăm cu tunul după muște, VALORILE : cu ,, Deveselu ".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb