Cadrele didactice se pregătesc de proteste

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 17 februarie 2009

Încă nu se ştie sigur data la care profesorii vor hotărî din nou să iasă în stradă.

Încă nu se ştie sigur data la care profesorii vor hotărî din nou să iasă în stradă.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au precizat că îşi consultă membrii pentru a stabili condiţiile în care ar putea declanşa greva generală, după ce Federaţia Alma Mater a ameninţat cu proteste, dacă salariile profesorilor nu vor fi mărite până la 1 aprilie.

Preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat:

"Momentan, nu putem spune dacă vom declanşa greva la 1 aprilie sau mai devreme. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu bugetul, după care vom lua reacţii din teritoriu pentru a stabili cum şi când reacţionăm".

Nemulţumiţi, la rândul lor, de modul în care au decurs negocierile asupra bugetului, sindicaliştii din Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) spun, însă, că nu vor să ia, deocamdată, nicio decizie privind declanşarea grevei.

Liderul FEN, Constantin Ciosu, a explicat: "Până acum, am acţionat în instanţă guvernul şi consultăm membrii de sindicat din toată ţara pentru a decide ce vom face mai departe. Rămâne să vedem cum vor evolua discuţiile cu reprezentanţii ministerului, în privinţa majorărilor salariale. Din măsurile anunţate până acum de Executiv şi din modul în care ne-au reprezentat la guvern confederaţiile, am avut numai de pierdut".

Federaţia cadrelor didactice din sistemul universitar, Alma Mater a anunţat, ieri, că va propune tuturor sindicatelor din învăţământ redeschiderea conflictului cu guvernul dacă ultimul termen vehiculat de Ministerul Educaţiei pentru aplicarea Legii ce prevede majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, respectiv 1 aprilie 2009, nu va fi respectat.

Potrivit Newsin, sindicaliştii au ameninţat, în mai multe rânduri, că vor declanşa greva generală dacă nu vor primi 6% din PIB la Educaţie şi dacă nu se vor mări salariile din învăţământ, în conformitate cu legile în vigoare, spunând şi că nu acceptă niciun fel de amendament la prevederile legale. Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb