Calea spre dezastrul economic este pavată cu subvenţii

Am fost condiţionaţi de-a lungul anilor să credem în puterea subvenţiilor pentru a-i apăra pe cei slabi în faţa asaltului pieţei nemiloase. Exemplul clasic este cel al subvenţiilor din agricultură, unde acestea trebuiau să asigure preţuri "decente", mai ales pentru micii producători.

Algoritmul după care se acordă subvenţiile agricole a atins "perfecţiunea" la nivelul Uniunii Europene, în cadrul Politicilor Agricole Comune. Din cauza rezultatelor sale nesatisfăcătoare, această politică trece printr-un proces de "reformare", care ar trebui finalizat până în 2013. Din păcate, este foarte puţin probabil să se ajungă la rezultate notabile, singura soluţie fiind desfiinţarea totală a acestui cadru şi liberalizarea completă a pieţei agricole europene.

Recomandarea nu are la bază doar o analiză teoretică, preluată din cărţi ale "fundamentaliştilor" economiei de piaţă, ci experienţa unei ţări care a avut curajul să facă saltul cel mare.

La mai bine de 20 de ani de la des-fiinţarea subvenţiilor agricole, Noua Zeelandă ne arată singura cale de urmat pentru salvarea micilor producători. Această reformă adevărată nu a condus la o scădere semnificativă a suprafeţei cultivate, a creat cadrul pentru creşterea productivităţii muncii, iar sectorul agricol a crescut mai rapid decât restul economiei. Pe lângă aceste rezultate excepţionale, circa 90% din producţia agricolă este exportată şi cea mai mare parte a consumului este alimentată din producţia internă.

"Succesul" subvenţiilor agricole în cadrul UE a determinat guvernele să extindă conceptul şi la nivelul surselor de energie regenerabilă, pe fondul isteriei oficiale generate de iminenţa încălzirii globale. Fraudele majore des-coperite în studiile de fundamentare ale acestui scenariu apocaliptic nu au împiedicat promovarea agresivă a ţintelor de "energie verde", indiferent de costuri. Tocmai acest element "nesemnificativ" adaugă acum o nouă povară asupra bugetelor naţionale din Europa.

Un articol recent de la Bloomberg descrie situaţia de pe frontul energiei solare din Spania. Terenurile agricole au fost transformate în "ferme" de panouri solare, după ce guvernul socialist Zapatero a promis subvenţii incredibile în 2007. Întreprinzătorilor li s-a garantat un preţ de 44 de eurocenţi pe kwh timp de 25 de ani, în condiţiile în care preţul pentru producătorii tradiţionali era de 4 cenţi!!!

Dar a venit criza, iar bugetul statului nu mai poate plăti aceste preţuri. Bloomberg scrie că mai mult de 50.000 de astfel de întreprinzători se confruntă acum cu un dezastru financiar, deoarece majoritatea "investiţiilor" s-au realizat prin credite bancare.

Guvernul a promis atunci că programul de eliminare a dependenţei de combustibili fosili va crea noi locuri de muncă în industria prelucrătoare, dar boom-ul i-a prins nepregătiţi pe producătorii autohtoni de panouri solare, care au fost importate din China şi Germania. Ţinta de 400 MW stabilită pentru 2010 a fost depăşită încă de la sfârşitul anului 2007, pentru ca în 2008 să se ajungă la o putere solară instalată de 3.500 MW.

Conform datelor din "Renewables 2010 Global Status Report", publicat de către "Renewable Energy Policy Network for the 21st Century", capacitatea fotovoltaică a Spaniei a crescut cu 2,4 GW în 2008 (n.a. cea mai rapidă creştere la nivel mondial), iar în 2009 creşterea s-a limitat la 70 MW, pe fondul depăşirii ţintei naţionale şi a reducerii subvenţiilor. Ignorarea costurilor programului a "generat" pentru Spania datorii de circa 126 de miliarde de dolari faţă de investitorii în surse regenerabile de energie, după cum mai scrie Bloomberg.

Euforia solară a cuprins şi economiile emergente din Estul Europei. Ca urmare a preţurilor garantate de guvernul de la Praga, numărul centralelor solare a crescut cu 24.000% în perioada 2005 - 2010, până la 2.230, Cehia ajungând al treilea producător de energie solară din Europa, conform unor articole din Prague Post. Aici, preţurile, de circa 63 de cenţi pe kwh, au fost garantate pentru 20 de ani.

Şi Cehia a urmărit ţintele impuse de UE, care prevedeau ca, până în 2020, sursele regenerabile să asigure 20% din energia ţării. Obligaţia impusă distribuitorului naţional ÈEPS, de a cumpăra toată energia solară, a condus şi la supraîncărcarea reţelei electrice, producând destabilizarea acesteia.

Rezultatul boom-ului solar din Cehia se vede cel mai bine în preţuri. Confruntat cu un deficit bugetar de circa 4 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2010, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, guvernul este nevoit să accepte o creştere de preţuri pentru toţi consumatorii în scopul acoperirii subvenţiilor şi facilităţilor fiscale. Estimările apărute în presa din Cehia arată creşteri potenţiale ale preţului curentului electric de până la 20% pentru gospodării şi 30% pentru firme în 2011, cu efecte grave asupra profitabilităţii activităţilor economice.

După ce a acordat subvenţii şi alte facilităţi fiscale şi a garantat preţurile, guvernul de la Praga ia acum în considerare introducerea unei taxe de 25% aplicată cotelor de poluare, pentru a compensa subvenţiile producătorilor de energie solară, după cum scrie Bloomberg. Iniţial s-a încercat limitarea subvenţiilor pentru centralele existente, dar producătorii au înaintat plângeri către Comisia Europeană, în care acuză Republica Cehă de violarea reglementărilor Uniunii Europene.

Atât în Cehia cât şi în Spania panourile solare au fost amplasate, de cele mai multe ori, pe terenuri agricole, iar speculaţiile cu licenţe solare au atins cote deosebit de ridicate. Dacă mai adăugăm şi intrările masive de capital străin în sectorul energiei solare, avem toate ingredientele unei bule speculative, marcată de alocarea defectuoasă a capitalului.

Cele două ţări nu sunt singure în cruciada lor pentru salvarea planetei, pe fondul unei planificări centralizate, dar exemplele sunt suficiente pentru a demonstra cum reuşesc guvernele să "asigure" preţuri mai mari în condiţiile unei creşteri a ofertei de pe piaţă.

Cu toate promisiunile pe care le oferă energia solară, un cost de circa 275 de dolari pe Mwh, conform datelor de la Bloomberg New Energy Finance, nu se compară, deocamdată, cu cel al producţiei din centralele pe cărbune, de circa 60 de dolari pe Mwh.

Investitorii în energia solară şi producătorii de echipamente specifice au refuzat lecţiile gratuite oferite de istoria programelor guvernamentale subvenţionate şi au ales să plătească o taxă piperată de şcolarizare. Preşedintele companiei Siliken SA, cel mai mare producător spaniol de panouri solare, nu va uita curând această lecţie. "Dacă guvernul socialist îţi spune că te va ajuta, fugi!", a declarat Carlos Navarro pentru Bloomberg.

În încercarea de a forţa introducerea unor tehnologii noi, guvernele ignoră în continuare realitatea şi legile economice, care nu vin, din fericire, gata ambalate şi cu portiţele pentru eludarea lor.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi des-făşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.