CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: Nu există nicio justificare medicală pentru prelungirea stării de alertă

G.U.
Miscellanea / 10 iunie 2020

Nu există nicio justificare medicală pentru prelungirea stării de alertă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că nu există nicio justificare medicală pentru prelungirea stării de alertă, ci doar "interesul electoral şi de afaceri" al guvernanţilor, potrivit Agerpres.

"Cum era de aşteptat, domnul Iohannis i-a dat ordin premierului să prelungească starea de alertă! Cred că domnului Iohannis îi place la maximum să se joace de-a Dumnezeu! În spatele acestei decizii, nu există nicio justificare medicală, ci doar interesul electoral şi de afaceri al guvernanţilor. Este clar că vor să mai stoarcă nişte bani din contracte fără licitaţie, poate să-şi mai acopere din urme sau să-şi mai plaseze nişte nepoţi şi fini de-ai finilor în nişte funcţii grase. Cum să-i crezi că sunt de bună intenţie dacă nici acum nu ne spun câţi români au testat până acum sau de ce într-o zi fac 2.500 de teste şi în alta 10.000 de teste?! (...) Realitatea este că habar nu au ce să facă şi atunci o ţin cu interdicţiile", a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.

Liderul ALDE propune intervenţia autorităţilor acolo apar cazurile de COVID-19, impunerea stării de alertă la nivel local şi se pronunţă împotriva "blocării" ţării întregi.

"Tot pe teoria asta tâmpită au gonit bolnavii din spitale aşteptând bolnavii de COVID-19 care nu au mai venit! Sfatul meu pentru guvernanţi este să nici nu îndrăznească să vină cu asemenea gogomănie (prelungirea stării de alertă) în Parlament. În loc de asta să pună cap la cap un set de recomandări de bun simţ pentru populaţie, să transfere autoritatea de a supraveghea virusul către autorităţile locale, să hotărască un sistem de testare care să aibă sens şi care să arate dinamica reală a bolii şi să înceteze cu manipularea rezultatelor", a adăugat Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui ALDE, "Guvernul trebuie să revină la rolul lui: conducerea ţării, relansarea economică, crearea de locuri de muncă, mărirea pensiilor şi alocaţiilor conform legii, lupta cu efectele secetei, refacerea sistemului de irigaţii şi o mulţime de alte lucruri importante pe care le-au abandonat din dorinţa de a mulge electoral coronavirusul".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că se impune prelungirea stării de alertă, cu mai puţine restricţii şi a făcut un apel către parlamentari să voteze în acest sens.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. daca nu versi o lacrima nu te credem!

    Rablagitul asta inca mai crede că opinia lui contează! Tataie, lasă.ne!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb