Campania electorală s-a mutat la Academia Română

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Politică / 27 noiembrie 2012

Campania electorală s-a mutat la Academia Română

Campania electorală nu ocoleşte nicio instituţie şi niciun eveniment public în această perioadă. Dorinţa de a obţine voturi, politizarea excesivă, atacul direct la adresa posibililor contracandidaţi, duc la naşterea unor situaţii mai puţin plăcute.

Un episod din genul celor menţionate mai sus s-a petrecut ieri în Aula Academiei Româ­ne, atunci când ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, şi consilierul prezidenţial Iulian Fota au avut un schimb dur de replici pe tema strategiei naţionale de apărare, primul criticând conţinutul documentului, iar celălalt acuzându-l pe ministru de minciună şi politizare. Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, şi consilierul prezidenţial Iulian Fota au dis­cutat în contradictoriu pe tema deciziilor luate în CSAT despre care ministrul Apărării a arătat că nu au fost adoptate în funcţie de resursele financiare. Dobriţoiu, care candidează şi pentru un post de senator în Colegiul 11 din Capitală, a spus că documentul nu a fost transmis Parlamentului în termenul prevăzut de lege şi conţine sintagma "interes naţional" la singular, fapt care contravine prevederilor Constituţiei. Discursul ministrului Apărării a fost întrerupt din sală de Fota care, ridicându-se în picioare, l-a întrebat dacă a citit strategia de apărare. Consilierul prezidenţial a precizat că documentul a fost transmis în primele şase luni de mandat ale preşedintelui. Fota l-a criticat pe Dobriţoiu că nu a venit în schimb cu un punct de vedere alternativ la strategia naţională de apărare. Consilierul prezidenţial l-a acuzat pe Corneliu Dobriţoiu că în discursul său a atacat instituţii, cum ar fi CSA: "Noi avem un document, bun sau rău, dumneavoastră veniţi numai cu vorbe. Eu mă lupt cu dumneavoastră, nu cu MApN. Nu loviţi în CSAT sau în alte instituţii". Ulterior, consilierul prezidenţial a spus că nu poate să accepte să participe la o dezbatere în care ministrul Apărării a venit "numai cu minciuni" şi politizează discuţiile. După schimbul de replici, cei doi au părăsit sala în care avea loc dezbaterea "Securitate naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Intelligence, cunoaştere strategică şi decizie" , spre uimirea celor prezenţi. La ieşirea din clădirea Academiei Române, cei doi s-au acuzat reciproc prin intermediul presei pe tema celor două subiecte, ministrul Apărării calificând, în cele din urmă, strategia naţională de securitate drept "muzică lăutărească". Acesta a susţinut că în CSAT se adoptă hotărâri contradictorii care anulează decizii anterioare: "În momentul în care se proiectează o anumită structură de forţă, iar acea structură nu este finanţată, nu se poate aplica decizia CSAT în acest sens".

La rândul său, consilierul prezidenţial Iulian Fota a declarat, la ieşire, că problematica securităţii naţionale este prea importantă pentru a fi abordată într-o manieră ipocrită. Fota a mai spus că ministrul Apărării a făcut şi lucruri bune, pe care personal le-a apreciat şi le-a sus­ţinut, adăugând că, în prezent, este prea multă minciună şi prea multă ipocrizie pe zona de securitate naţională.

Campania electorală se va încheia săptămâna viitoare, pe 7 decembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fota s-a contrat in ENGLEZA veritabila si boborul roman n-a inteles ce-a vrut sa zica .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb