Canada, Mexic şi Statele Unite au semnat o nouă modificare a pactului lor comercial regional

A.I.G.
Internaţional / 11 decembrie 2019

Sursa foto: mx.usembassy.gov

Sursa foto: mx.usembassy.gov

Oficiali de rang înalt din Canada, Mexic şi Statele Unite au semnat, marţi, o nouă modificare a pactului lor comercial regional, care are rolul să îmbunătăţească respectarea drepturilor lucrătorilor şi să menţină la un nivel scăzut preţurile medicamentelor biologice prin eliminarea prevederilor referitoare la brevete, potrivit News.ro.

La ceremonia de semnare au participat preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, vicepremierul candian Chrystia Freeland, reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite Robert Lighthizer şi consilierul Casei Albe Jared Kushner.

Lighthizer a afirmat: "Este aproape un miracol că am ajuns la un loc. Cred că aceasta este o dovadă a cât de bun este acest acord".

Acordul U.S.-Mexico-Canada Agreement (USMCA) a fost convenit în urmă cu mai mult de un an pentru a înlocui NAFTA, dar democraţii care controlează Camera Reprezentanţilor au insistat pentru schimbări majore legate de piaţa muncii şi mediu, înainte de a vota textul.

În ultima săptămână au avut loc negocieri intense între democraţi, administraţia Trump şi Mexic, care au dus la reglementări mai stricte referitoare la drepturile angajaţilor, pentru a reduce avantajul salariilor scăzute, inclusiv verificarea complianţei forţei de muncă la nivel de fabrici de către experţi independenţi.

Parlamentari republicani şi democraţi au declarat că există acum un sprijin larg pentru revizuirea pactului comercial, care reuneşte comerţ în valoare de 1.200 de miliarde de dolari şi susţine 12 milioane de locuri de muncă în Statele Unite şi o treime din exporturile agricole americane, potrivit susţinătorilor acordului, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb