Canalele TV ruseşti vor începe să emită în Melitopol, a anunţat noul primar instalat după ce oraşul a fost ocupat de forţele ruseşti iar primarul ales Ivan Fedorov a fost reţinut vineri de bărbaţi înarmaţi, informează news.ro.
Galina Danilchenko, primarul nou instalat în Melitopolul ocupat de Rusia, a declarat duminică într-un videoclip televizat că vor începe să difuzeze în regiune "canalele TV ruseşti".
Danilchenko a afirmat în mesaj că a existat "un mare deficit de informaţii demne de încredere care a circulat", de aceea s-a luat decizia ca posturile ruseşti să emită.
Adresa ei televizată a fost postată ulterior pe reţelele de socializare de canalele pro-ruse Telegram şi de administraţia regională Zaporojie, controlată de ucraineni.
Danilchenko a fost instalată în funcţia de primar după ce primarul ales Ivan Fedorov a fost reţinut vineri de bărbaţi înarmaţi. După ce a fost reţinut, procuratura regiunii separatiste Lugansk, susţinută de ruşi, l-a acuzat pe Fedorov de infracţiuni de terorism.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut eliberarea sa imediată, spunând că "răpirea" acestuia este o "crimă împotriva democraţiei".
"Rusiei ar trebui să-i fie ruşine că l-a răpit pe primarul Melitopolului, Ivan Federov. Arestarea primarului din Melitopol este o crimă împotriva democraţiei. Au ucis un primar şi acum îl prind pe altul. Înseamnă că toţi primarii, indiferent în ce oraşe intră forţele ruse, dacă nu îşi confirmă colaborarea, sunt ucişi. Este pur şi simplu terorism", a subliniat el.