Când s-a terminat Marele război?

Pe 2 august 1914, Kafka îşi nota în Jurnalul său "Germania a declarat război Rusiei. După amiază, piscină". Aşa descria placid părintele absurdului ceea ce se va numi mai întâi Marele război, iar mai apoi, Primul război mondial. Data de 2 august a fost reţinută ca data de început a războiului, deşi Austro-Ungaria declarase încă de pe 28 iulie 1914 război Serbiei. Dar, Marele război intrase în faza "fierbinte" odată cu asasinarea, pe 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo, asasinat considerat, în lumina datelor privind implicarea Serbiei în înarmarea asasinilor, ca o adevărată declaraţie de război.

Însă, la fel de bine se poate considera că războiul începuse chiar mai înainte, cu războaiele balcanice din 1912-1913. Iar dacă sfârşitul său formal în Vest a fost în 11 noiembrie 1918, pentru multe ţări se va petrece mult mai târziu. Formal, Marele război s-a încheiat abia în 24 iulie 1923, odată cu semnarea Tratatului de pace de la Lausanne, dintre aliaţi şi Turcia lui Mustafa Kemal Atatürk prin care înlocuia tratatul de la Sevres din august 1920, semnat de aliaţi şi Imperiul otoman. Dar, din perspectiva lungii durate, unii au privit întreaga perioada cuprinsă între începutul secolului al XX-lea şi căderea comunismului ca pe o eră declanşată de Marele război, ca o epocă a extremelor (după formula lui Eric Hobsbawn, tradusă în româneşte în formula mai puţin inspirată e secolul extremelor) care a debutat cu perioada anterioară războiului şi s-a încheiat cu dispariţia URSS.

Pe de altă parte, la o analiză mai atentă putem regăsi originile Marelui război în schimbările sociale şi politice produse de Revoluţia franceză şi, mai apoi, de reconfigurarea Europei prin războaiele napoleoniene. Iar sfârşitul său - intrarea într-un alt ciclu istoric - s-ar putea să nu se fi petrecut încă!

În fond, URSS-ul şi comunismul pe care l-a promovat au fost doar câteva din consecinţele Marelui război. De aceea, am putea merge şi mai departe din perspectiva ciclului lung al istoriei şi am putea privi Marele război ca pe momentul culminant al unei ere ce nu s-a încheiat încă. Şi care s-ar putea încheia printr-o nouă conflagraţie. Niciodată după căderea comunismului războaiele nu au fost mai numeroase şi mai legate (Afganistan, Libia, Mali, Siria, Irak, şi mai nou Ucraina şi Gaza). Ori, Orientul Mijlociu a fost remodelat după Primul război mondial. Pe acest fundal care prefigurează o linie de conflict, oricând situaţia poate scăpa de sub control. Şi chiar dacă nu va fi un conflict de acelaşi tip ca Marele război (deşi ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, Gaza, Siria sau Irak nu pare deloc un război cibernetic), oricum acesta va afecta lumea.

Primul război mondial - dacă ne referim la conflictul militar propriu zis - a durat la periferiile Europei mai mult de un deceniu (România a încheiat operaţiunile militare în august 1919, iar astăzi, pe 4 august, se împlinesc 99 de ani de la ocuparea Budapestei de armata română; Turcia a fost într-un război continuu din 1912 până în 1923; confruntările cu Armata roşie în Estul Europei, în Polonia sau pe graniţa de est, de pe Nistru, a României au continuat până în 1920). Iar această conflagraţie a schimbat lumea: a creat condiţii democratizării pe termen lung, dar pe termen mediu, a facilitat apariţia totalitarismelor; a introdus în politica internaţională principiul wilsonian al naţionalităţilor (proclamat în discursul preşedintelui american în faţa Congresului în 8 ianuarie 1918); a permis adoptarea unor reforme sociale (astăzi puternic contestate); a destructurat Austro-Ungaria şi a pus între paranteze, pentru o jumătate de secol, ideea unei federaţii europene; a condus la căderea Imperiului ţarist şi apariţia URSS; a dat lovitura fatală Imperiului otoman etc. Toate acestea au reconfigurat politic nu doar Europa, ci întreaga lume. Dar cel mai teribil, Marele război a făcut 18,6 milioane de morţi, dintre care 9,7 milioane de militari şi 8,9 milioane de civili. Acestor pierderi umane le pot fi adăugate cele făcute de epidemiile stimulate de condiţiile de război: tifos (aproximativ 5 milioane de victime în Europa de Est între 1914 şi 1919) sau de epidemia de gripă spaniolă din 1918 (care a făcut mai mulţi morţi decât războiul: se estimează la 60 de milioane numărul deceselor din cele aproape 100 de milioane de persoane contaminate).

Toate aceste cifre arată cât de mari şi de greu de prevăzut sunt costurile unui război. Când l-au pornit politicienii îl credeau un război scurt. N-a fost să fie! Dar din istorie nu învăţă mai nimeni. Aşa se face că astăzi cavalerii Apocalipsului sunt la fel de activi ca acum 100 de ani. Ei vor fie revanşa în faţa Istoriei, fie revenirea la status quo-ul dinaintea Marelui război, fie schimbarea lumii. Oricum, dacă în economie mulţi privesc cu nostalgie către organizarea socială a secolului al XIX-lea, de ce nu ar face-o şi în politică? Căci, spunea Raymond Firth (îl citez prin intermediul lui Hobsbawn), "din punct de vedere tehnologic, subliniez dezvoltarea electronicii ca cea mai semnificativă cucerire a secolului al XX-lea. În privinţa ideilor, se constată o schimbare de la o părere relativ raţională şi ştiinţifică la o opinie non-raţională şi mai puţin ştiinţifică".