Capcana activismului judiciar

O vorbă care îşi are originea în Antichitate cere ca despre morţi să se vorbească doar de bine (de mortuis nihil nisi bene). Ca în atâtea alte cazuri, expresia este repetată mecanic, fără nici cea mai mică idee despre contextul şi înţelesul său real.

Mulţi presupun că nu este cazul să critici o persoană care abia a decedat. Lucrurile nu stau chiar aşa. Sursa zicerii este la un anume Chiron din Sparta, unul dintre înţelepţii Greciei antice. Dar Sparta nu este chiar un model în materie de maniere civile (nu era nici în Antichitate, dealtfel). În plus, cetatea antică era un loc mai special. Cetăţenii erau strâns înrudiţi unii cu alţii. Datorită populaţiei reduse, ei erau şi bine cunoscuţi de concetăţenii lor. Aşa că situaţia este radical diferită acum, când este nevoie să amintim într-o cheie critică faptele unora dintre cei care ne-au părăsit recent.

Cum este Ruth Bader Ginsburg, fostă judecătoare la Curtea Supremă a Statelor Unite. Sunt surprins că moartea lui Ginsburg a fost regretată de atâţia politicieni, inclusiv de Donald Trump. În realitate, Ginsburg a ilustrat perfect o patologie comună judecătorilor de astăzi. Ea a fost un pericol pentru integritatea ramurii judiciare a Constituţiei americane.

S-a spus că Ginsburg şi Scalia au fost pilonii Curţii Supreme din ultimele decenii. Reprezentând ideologii opuse, ei ar fi fost, totuşi prieteni. Se prea poate. Nu văd un motiv pentru a fi mitocan cu cineva de care te despart convingerile politice. Totuşi, cei doi nu trebuie aşezaţi în aceeaşi oală judiciară.

Scalia a fost un "originalist". Termenul îi descrie pe cei care cred că înţelesul Constituţiei americane este acela care avea curs în vremea când textul a fost compus. Este o poziţie de bun-simţ. Dacă în Constituţie scrie "laie", nu poţi să vii, după mai bine de 200 de ani, să pretinzi că acolo scrie "bălaie".

Ginsburg făcea exact pe dos. Pentru ea, Constituţia din 1787 era doar un pretext. O gumă de mestecat care putea fi pusă pe butoanele liftului politic. O armă în mâna "progresiştilor" din rândurile cărora făcea, cu mândrie, parte. Un instrument de politică socială.

Vin şi întreb: de ce mai există atunci o Constituţie? Dacă fiecare generaţie poate să tragă de cuvinte în direcţia în care îi convine, înseamnă că Dumnezeul universului judiciar este voinţa grupului care a preluat controlul asupra Curţii Supreme.

În mâna unor asemenea "judecători", Constituţia a devenit un baros cu care aceştia au dat, cu sete, în regulile şi instituţiile care nu erau pe placul lor. Prima victimă a radicalismului lui Ginsburg a fost instituţia militară. În 1996 ea a fost în spatele deciziei de a obliga academiile militare americane să admită femei.

"Progresiştii" au salutat decizia ca un pas înainte pe calea egalităţii. Despre ce egalitate este vorba? Aceea pe care o femeie o are de a muri în uniformă militară. Arsă de un aruncător de flăcări, transformată în bucăţi de carne de o rachetă anti-tanc, sau urlând în agonie cu picioarele rupte de o mină anti-personal. Timp de sute de ani, pe măsură ce Europa s-a civilizat, legile războiului au fost adaptate pentru a proteja femeile şi copiii. Acum este exact pe dos...

În 2007 Ginsburg a mai încercat să mai scoată o cărămidă din zidul civilizaţiei. De data asta nu i-a mai mers, pentru că a fost în minoritate (4 la 5). A susţinut că o lege care interzicea avorturile efectuate în stagii foarte târzii ar fi fost neconstituţională. Cu alte cuvinte, după Ginsburg, este în regulă ca fătul să fie ucis de medici în pragul naşterii.

Pentru Ginsburg, toată afacerea avea o logică. Ea era acolo datorită lui Bill Clinton. Aşa că misiunea ei era una ideologică. În anul 2000, ea a luat partea lui Al Gore în scandalul iscat de buletinele de vot anulate în Florida.

În 2015, ea a fost principala responsabilă pentru legalizarea aşa-ziselor "căsătorii homosexuale". S-a făcut remarcată când l-a luat peste picior pe avocatul părţii adverse. "Căsătoria - a afirmat Ginsburg - a fost o relaţie dintre un bărbat dominant şi o femeie subordonată". Chiar presupunând că ar fi aşa, nu văd ce legătură are asta cu chestiunea legalizării cuplurilor de acelaşi sex. Nu există şi în aceste cupluri un personaj "dominant"?

Altă ispravă a lui Ginsburg a fost promovarea ideii că femeie sunt "discriminate" la salariu. În realitate femeile sunt plătite mai mult sau mai puţin în funcţie de diverse considerente economice, nicidecum ca rezultat al discriminării pure. Dacă ar fi adevărat că femeile sunt plătite, din start, mai puţin decât bărbaţii pentru exact aceeaşi muncă, atunci firmele s-ar grăbi să angajeze doar femei, pentru că sunt mai ieftine. Dar logica nu a stat niciodată în calea unui ideolog.

Ginsburg a fost interesată doar de agitaţie socială în beneficiul Stângii extreme. Iar personaje de acest tip sunt şi de partea aceasta a Atlanticului. Sunt destui care se uită la judecătorii care şi-au trădat meseria ca la nişte "aliaţi obiectivi" în lupta pentru ne-civilizarea Occidentului.