Cardul de sănătate, fitilul relaţiei pacient - medic

D.N.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 10 noiembrie 2016

Cardul de sănătate nu funcţionează din cauza unor probleme tehnice, acesta este anunţul pe care medicii îl aduc la cunoştinţă pacienţilor din ce în ce mai des. Văzut drept o solu ie pentru stoparea risipei, cardul de sănătate a devenit o mare problemă în relaţia dintre pacienţi şi medici, rela ţie care oricum scârţia serios în ultima perioadă, din multiple motive, inclusiv unele independente de cele două părţi.

Săptămâna trecută sălile de aşteptare ale medicilor au fost pline până la refuz. Sistemul online nu a funcţ ionat luni şi marţi, i-a revenit miercuri, s-a blocat joi, aşa a rămas şi vineri. Pacienţii au fost invitaţi să-şi ridice reţetele în prima zi a săptămânii următoare, numai că ghinion, luni la ora 10 a cedat din nou si aşa a rămas. Desigur că e greu să te mai astepţi la răbdare şi înţelegere de la un om, bolnav, poate şi trecut de prima tinereţe, care este purtat pe drumuri zile la rând pentru a primi o reţetă. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) insistă la fiecare astfel de sincopă că serviciile medicale şi farmaceutice pot fi înregistrate şi în regim off-line, dar de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă, existând teama că acestea nu vor mai fi decontate, chiar dacă anunţul este foarte clar: "Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line. Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 - 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, pre edintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus men ionate".

Aşa stând lucrurile, prinşi între promisiunile oficiale şi refuzurile de la cabinete, oamenii devin extrem de nervoşi, vociferările se transformă în înjurături, nervii sunt întinşi la maxim, de ambele părţi, iar relaţia pacient - medic devine tot mai tensionată, principalul pierzător fiind bolnavul. În unele zone situaţia este pur şi simplu dramatică, potrivit rador.ro, în Valea Jiului sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcţionează normal de două săptămâni. Pe acest fond, medicii de familie din Hunedoara s-au alăturat protestului unor colegi din ţară, care vor să dea în judecată Casa de Asigurări de Sănătate pentru aceste probleme. S-a ajuns în situaţia în care bolnavii trebuie să plătească pentru reţete care altfel sunt gratuite. În luna octombrie sistemul nu a funcţionat timp de trei zile, Ministrul Sănătă ii, Vlad Voiculescu promiţând atunci că vor fi luate măsuri dacă situaţia se va mai repeta: "Dacă statul are o problemă informatică asta nu înseamnă că oamenii trebuie să rămână fără medicamente sau spitalele fără să poată să deconteze servicii. Dacă nu putem repara sistemul informatic atunci nu o să rămână toată ţara blocată, o să găsim alte metode." Deocamdată metodele nu au apărut, iar bolnavii continuă să se mişte din ce în ce mai greu pe ruta casă - spital - farmacie, tur - retur.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb