"Carrefour" îşi reduce cu 5% personalul din Belgia

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 iunie 2007

"Carrefour" îşi reduce cu 5% personalul din Belgia

Grupul francez "Carrefour" SA, al doilea lanţ de distribuţie din lume, va închide 16 centre comerciale şi va concedia 900 de angajaţi din Belgia, adică aproximativ 5% din personalul pe care îl are în această ţară.

Reprezentanţii "Carrefour Belgium" au precizat că este vorba despre 900 de angajaţi ai supermarketurilor GB, una din mărcile incluse în grupul francez. Astfel, doar magazinele GB gestionate de "Carrefour" vor fi afectate de disponibilizări, nu şi cele operate de francizori.

Grupul francez a fost nevoit să recurgă la această restructurare ca să facă faţă concurenţei rivalilor "Colruyt", "Lidl" şi "Aldi", care practică reduceri masive de preţuri. Conducerea societăţii a informat că angajaţilor în vârstă li se va oferi posibilitatea pensionării anticipate şi, în paralel, vor fi create locuri de muncă în sistem part-time. În schimb, nu vor mai fi prelungite contractele temporare de muncă.

Potrivit spuselor oficialilor "Carrefour", costurile salariale ale companiei au cres­cut într-un ritm mai rapid decât cifra de afaceri, iar profitabilitatea a sporit foarte puţin, în pofida investiţiilor masive.

"Această situaţie nu mai poate continua; diferenţa dintre costuri şi venituri este tot mai mare şi ameninţă durabilitatea brandului nos­tru", au menţionat oficialii "Carrefour".

Pe lângă propriile sale hypermarketuri, "Carrefour" deţine în Belgia 78 de supermarketuri GB şi are 5.502 angajaţi.

Per total, compania franceză operează 561 de centre comerciale în Belgia.

GB şi "Delhaize" sunt primele două nume din sectorul de distribuţie din Belgia. Din anul 2000, "Carrefour" deţine 100% din GB, care s-a fost transformat în "Carrefour Belgium". Anul trecut, "Carrefour" a realizat vânzări de 5,38 miliarde de euro (7,23 miliarde de dolari) în Belgia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb