Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a obţinut în instanţă suspendarea provizorie a procedurii generale de insolvenţă împotriva Impact Developer & Contractor, Curtea de Apel Bucureşti luând o decizie în acest sens. Instanţa a admis, la data de 11 august 2010, cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei, formulată de Impact Developer & Contractor şi pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus, la cererea Romconstruct, deschiderea procedurii generale de insolvenţă. Decizia Curţii de Apel Bucureşti vine după amânarea succesivă a soluţionării cererii de suspendare cauzată de nenumăratele cereri de recuzare a instanţei formulate de avocaţii Romconstruct, informează un comunicat remis redacţiei.
"Am făcut recurs împotriva sentinţei din data de 08.07.2010, Impact Developer & Contractor solicitând, totodată, printr-o altă acţiune, şi suspendarea provizorie a executării sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti, până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în cadrul recursului. În ciuda încercărilor repetate ale Romconstruct de a întârzia soluţionarea cererii de suspendare, prin depunerea a nenumărate cereri de recuzare a judecătorilor investiţi cu soluţionarea cererii, precum şi prin invocarea unor excepţii de neconstituţionalitate, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti s-au pronunţat, la data de 11 august 2010, în sensul suspendării provizorii a procedurii generale a insolvenţei împotriva Impact Developer & Contractor", a afirmat Avocatul Senior Florin Gornea, cel care a condus echipa de avocaţi de la Boştină şi Asociaţii.