English
Aţi văzut numeroase scene de acest fel. Un politician acordă un interviu. La un moment dat o întrebare îl loveşte ca un ciocan în moalele capului: Cât costă un litru de lapte? Sau ceva asemănător. Cât costă o pâine. Un bilet de tramvai.
Aceasta este o ambuscadă clasică, folosită de ziariştii din întreaga lume. Merge, de cele mai multe ori, pentru că politicienii adesea nu ştiu nimic despre felul în care trăiesc oamenii normali. Spectacolul unui politician care se bate cu pumnul în piept pentru binele "poporului" şi despre care apoi realizezi că nu a coborât de ani întregi din limuzină are ceva comic, dar şi revoltător.
Acum însă vă propun un experiment simetric. Cât costă un iaht de 30 de metri? Sau un diamant de 10 carate?
Eu unul nu am nici cea mai mică idee. Dar am motive să suspectez că cei mai mulţi dintre noi nu ştim absolut nimic despre aceste lucruri. Cât costă un apartament în Burj-Dubai? Ce salariu are un valet? Cât face un Porsche 917 de colecţie?
Unii vor spune că nici nu au de ce să cunoască asemenea lucruri. Practic vorbind, poate că au dreptate. Nu ne trezim dimineaţa întrebându-ne cât mai este o vacanţă în Maldive sau care mai este preţul platinei. Însă din punct de vedere al principiului, cu ce este diferită situaţia în raport cu aceea a bogătaşului care nu are idee cât costă un kilogram de cartofi? Nici el nu se trezeşte dimineaţa cu o asemenea grijă.
Moralmente vorbind, desigur că nu e în regulă să mimezi că eşti un "om simplu", în timp ce habar nu ai de unde se cumpără o pâine. Dar să inversăm acum rolurile. De ce credem, unii dintre noi, că avem idei clare şi corecte despre ce trebuie să facă "ceilalţi", ale căror conturi sunt pline? Ce ne face să credem că înţelegem lumea lor? Şi de ce ar fi mai moral ca cei cu mijloace modeste să mimeze prosperitatea? (vezi tricourile de poliester inscripţionate "Chanel", ceasurile "Rolex" din alamă, ori bacşişurile disproporţionate faţă de venituri).
Să îi lăsăm acum pe cei bogaţi, pentru că nu despre ei este vorba aici. Mai am câteva întrebări pentru dumneavoastră. Cât costă ediţia Leyda din 1759 a tratatului lui Grotius? Veţi spune, iarăşi: "Ce îmi pasă?". Dacă aţi preda istoria ideilor, v-ar păsa. Dacă am creşte struţi, ne-ar interesa cu cât se vinde un ou. Dacă am fi alpinişti, am cunoaşte cât face o carabinieră din titan. Dacă am fi motociclişti, am şti cu cât se vinde o cască.
Cred că înţelegeţi în ce direcţie îndrept argumentul. Realitatea este că, dacă tot este să ne privim unii pe alţii ca grupuri, ştim foarte puţine unii despre alţii. Uneori acest lucru este deplorabil, ca în exemplul cu preţul litrului de lapte. Dar alteori este inevitabil. Societatea contemporană este prea complexă. Poate că acum câteva secole toată lumea, de la vlădică până la opincă, ştia preţul unei baniţe de grâu. Acum fiecare trăieşte într-o lume a sa. Eu, de pildă, nu am absolut nici o idee cât mai este un pachet de ţigări. Nu am fumat în viaţa mea, nici măcar nu am încercat. De ce mi-aş ocupa capul cu această informaţie?
Avem, aşadar, o "situaţie". Distanţa dintre ceea ce ştim cu adevărat şi ceea ce ne imaginăm că ştim este, adesea, considerabilă. De unde şi întrebarea: ce ne face să credem, atât de frecvent, că avem soluţii? Că ştim exact cum trăiesc, cine sunt, şi ce trebuie să facă "ceilalţi"? - oricare ar fi aceştia.
Dacă este să fim corecţi, trebuie să ne admitem limitele. Trebuie să fii nu doar lipsit de modestie, ci chiar de-a dreptul neruşinat, să apari în fiecare seară plângând pe umărul proletariatului, când tu nu ştii măcar unde este cea mai apropiată staţie de metrou. Dar dacă am dreptate, atunci o altă întrebare, aparent dificilă, trebuie formulată: cum mai este posibilă acţiunea colectivă? Cu alte cuvinte: cum e posibil să ne coordonăm, şi cei cu ajutor de şomaj, şi cei cu două Ferrari în garaj? Şi cei care cumpără cărţi, dar şi cei care cumpără CD-uri cu muzică de petrecere? Şi fotbaliştii, şi ecologiştii. Suntem cumva condamnaţi la o politică sectară, în care fiecare grup este pe cont propriu, condus de câţiva demagogi lipsiţi de orice simţ al măsurii?
Eu sunt optimist. Există un mijloc prin care această imensă cantitate de informaţie, disemnată în corpul social, ajunge la îndemâna actorilor sociali şi politici. Este vorba de piaţa liberă.
Dacă este ceva care ne poate scăpa de spectacolul lamentabil al politicianului care se bâlbâie atunci când este întrebat cât costă un kilogram de brânză din magazin, atunci acel ceva este piaţa liberă. Iar asta se va întâmpla nu pentru că piaţa liberă ne face cumva creierul omenesc mai performant, ci pentru că face o întrebare de acest gen irelevantă. Într-un regim al capitalismului perfect, faptul că un politician nu ştie cât e o pâine nu are nici o importanţă, pentru că el oricum nu poate (şi nici nu îşi poate propune) să influenţeze preţul pâinii.
Sau dacă ar încerca să o facă, ar fi tratat aşa cum merită: ar ajunge la televizor.
Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de Adrian Neicu în data de 26.02.2013, 02:02)
Acum chiar am devenit curios
Cât costă ediţia Leyda din 1759 a tratatului lui Grotius?
Dar un pufendorf echivalent
1.1. Grotius (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Neo în data de 26.02.2013, 08:58)
In jur de 2000 de euro. Depinde de starea in care este, daca este semnata, etc.
2. fără titlu
(mesaj trimis de CD în data de 26.02.2013, 10:10)
"Cred că înţelegeţi în ce direcţie îndrept argumentul."
Nu, ca sa fiu sincer n-am inteles nici dupa ce-am terminat de citit articolul. Mi s-a parut doar ca glisati de la una la alta, intre lucruri care doar aparent au legatura intre ele.
Iar incheierea, cea despre capitalismul perfect, mi-a dat fiori. Este exact fraza pe care am auzit-o, ani de zile, rostita despre comunismul-o-idee-buna-generoa sa-minunata-dar-prost-aplicata .
Asa si-aici; lasati capitalismul de capul lui, pentru ca el in mod inevitabil va ajunge la perfectiune. Asta-i mesajul, nu-i asa?
Pentru un biet individ, d-le Avramescu, chiar si o marunta (pentru altii) imperfectiune poate face o diferenta uriasa. Intrebati-l pe amaratul acela caruia nu stiu ce doctor trebuia sa-i taie apendicul...
3. Argument corect, concluzie gresita !!!
(mesaj trimis de Cec Onteaza în data de 26.02.2013, 10:50)
Daca unui politician ii pasa de popor, va sti cat costa o paine. Daca insa traieste in lumea lui, privind dispretuitor la "prostime", in timp ce de la tribuna, "tribunul face pe nebunul" - vezi VC Tudorica si Crinulet zis si Spumogenu, atunci cei care ii voteaza isi merita apelativul de prostime. !!!
4. Jurnalism de mahala...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 26.02.2013, 12:39)
Ma scuzati d-le Avramescu, cu articolul acesta v-ati facut de ras. Faceti o confuzie totala intre o persoana responsabila si una ne-responsabila (nu iresponsabila). Politicianul este responsabil fata de cei care l-au ales (sau poate nu este, in opinia lor sigur, dar poate si a d-voastra?). Iar politicianul nu trebuie confundat cu bogatul. D-voastra presupuneti automat acest lucru. Faceti o amalgamare totala si complet iresponsabila. Da, sunteti iresponsabil cand scrieti asemenea bazaconii. Demonstrati ca jurnalismul actual romanesc a devenit iresponsabil si formal. Asemenea, nu vad de ce ar trebui ca un om care nu este bogat sa cunoasca ce pret au produsele de lux. Este cumva responsabil sa cunoasca aceasta informatie? Pentru ce faceti d-voastra asemenea analogii lipsite de sens? Ati fost cumva beat cand ati scris acest editorial? Iar la ziarul in care scrieti nu mai exista "cap limpede" sau redactor-sef, care sa va puna putin la respect vizavi de ineptia subiectului? Cine condamna pe cine? Pai d-voastra condamnati pe cei care nu au obligatia responsabilitatii, comparandu-i cu cei care au obligatia responsabilitatii. M-ati revoltat asa de mult cu acest material ca n-as vrea sa trag vreo concluzie la ideea d-voastra de responsabilitate, in cadrul slujbei pe care o aveti. Cum D-zeu ati ajuns sa faceti asemenea confuzii? Pai un cadru didactic ar trebui sa cunoasca pretul unei carti pentru ca se presupune ca citeste, pentru a-si mentine la zi cunostintele. Nu asemenea puteti spune despre un muncitor in constructii, sau un taran, oameni care muncesc fizic si nu au nevoie sa citeasca. Idem cu medicii, judecatorii, etc. Zau, daca taceati, filozof ramaneati. Oricum, va urez o mai mare atentie cand scrieti, iar daca ce-ati facut prin acest editorial va caracterizeaza, atunci schimbati-va meseria. Eu unul n-as vrea sa stiu ca administratia publica este realizata de un om care considera ca un politician este bogat si viceversa si ca acest politician nu este responsabil cu cunoasterea lucrurilor pe care le voteaza. Zau ca sunteti aiurea cu tot in acest editorial.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.02.2013, 13:14)
Pentru Necredinciosu fara apostrof.
In loc de necredincios vi se potriveste - Sarac cu duhul. Atit ai inteles din articol si te-ai facut de ris. Daca taceai tot sarac cu duhul ramineai.Cu nici-un respect pentru o coada de topopr . Cu bine . Desteptu.
4.2. Tomita, faci pe prostu si te rishti!!! (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Cec Onteaza în data de 27.02.2013, 10:29)
Bineinteles ca un politician nu are in sarcinile de serviciu cunoasterea detaliilor despre cum traiesc oamenii. Dar daca tot ii reprezinta, ar trebui sa o faca. Un mic detaliu despre ceva petrecut cu multi ani in urma, si care arata situatia politicianului roman, care nu s-a schimbat de atunci. Un politician a hotarat sa incerce un experiment, traind doar cu pensia unui amarat - pe atunci cu 10-15 ani in urma, vreo 3 milioane/300RON. Experiment inutil - nu se putea trai, si el nu a reusit, bineinteles, desi manca "din frigiderul comun", adica mancarea era gratis!!! Desi experimentul in sine era inutil, el a aratat ca politicianul respectiv, desi de buna credinta, habar nu avea de preturi si de greutatile omului obisnuit. Nici acum nu au. Tu crezi ca un avocat nu are nevoie sa stie nimic despre clientul lui? La fel si politicienii, care (NU!) ne reprezinta.