Cât de inedite sunt filmele cu Brâncuşi

Emoţia este uriaşă. Deşi imaginile au un puternic impact emoţional, totuşi nu sunt din categoria şoc şi groază. Fără cuvinte, că filmul nu are sunet, un bărbos micuţ, dar incredibil de vânjos, ridică drugi uriaşi de piatră, îi aşază să îi vină mai bine la mână, mâna cu daltă sau, cine ar fi crezut pe vremea aceea, un flex de tăiat piatra. E chiar Brâncuşi, lesne de recunos-cut chiar şi în ritmul uşor rapid al imaginii filmate de demult. Din când în când apare un ecran negru cu explicaţii. Oaspeţii din studioul televiziunii se pricep la chestii de altă factură decât istoria artei, dar sunt invitaţi să se pronunţe şi asupra celor derulate pe ecran. Mai tânăr, unul dintre ei prinde din zbor faptul că imaginile au fost ridicate pe Youtube de cineva din Georgia şi amorsează şi mai rău situaţia. Simt că în curând Academia va anunţa că îl face membru de onoare pe georgianul care a descoperit aceste imagini şi ni le-a pus pe virtual şi nouă. Apar foşti şi actuali miniştri ai culturii române, ba chiar şi personajul cu prea mult timp liber care insistă să aducă rămăşiţele pământeşti ale lui Brâncuşi în România, la cererea unor aşa-zise rude, care i-au trans-format casa părintească în rămăşiţe ruinate. Oricum, Daniel Barbu este ministrul care îi ţine cel mai mult piept, în timp ce Mircea Diaconu, în scurtul lui mandat, nedrept scurtat şi căzut ne-apărat, adică nu l-a apărat nimeni, picase clar în eronatele mreje ale obsesiei repatrierii oaselor lui Brâncuşi, plângând soarta Marelui Meşter chiar la el acasă, în Hobiţa Gorjului.

Emoţia şi pornirile patriotarde, croşetate cu datul cu părerea, coboară ca un bulgăre pe panta înzăpezită, din ce în ce mai mare şi mai rapid, prea târziu ca să mai remarce cineva că filmul pus pe iutiub de georgian, american sau gruzin, este un DVD alcătuit şi scos de Centrul Pompidou în 2011. În tot acest timp şi, mai ales, în ziua în care ungurii ne amorsau procedeul drapelului, dovedit cu succes, recent, în Belfast, DVD-ul cu imaginile inedite cu Brâncuşi se afla în oferta buticului de profil de la Centre Pompidou, editorul său, la preţul de 19,90 euro. Celebrul Centru deţine atelierul lui Brâncuşi, ingenios pus în valoare, şi multe altele lăsate Franţei de sculptor, după ce statul român, mai ales academicienii săi, i-a refuzat donaţia. Printre altele, 1.300 de fotografii şi 700 de filme fotografice realizate de Brâncuşi însuşi, şi multe filme la care s-au alăturat filmări realizate de alţii, mai ales de Man Ray, cel care i-a revelat sculptorului posibilităţile artei fotografice, al cărui pionier a şi devenit. De altfel, Man Ray apare şi el cu Brâncuşi la măsuţa unde se refreşează cei care lucrează la ridicarea la Voulangis, în Franţa, şi nu la Târgu Jiu, a unei variante de lemn a Coloanei. De altfel, munca şi petrecerea se întâmplă în curtea lui Edward Steichen, unul dintre fotografii cu care a colaborat sau de la care a învăţat Brâncuşi. Studiile de specialitate pun accentul pe fotografiile sale şi arată că nu sunt deloc întâmplătoare, dimpotrivă, sunt studiate cu multă filosofie, polisarea insistentă a sculpturii-subiect aduce lumina în aceste fotografii radiante, un adevărat concept numit photos radieuses.

DVD-ul cu filmele inedite a fost precedat de o expoziţie cu un titlu genial, "Brancusi. Images sans fin", care parafrazează, desigur, conceptul Coloanei fără sfârşit, încoronat la Târgu Jiu. Acest titlu apare şi în des-chiderea imaginilor filmate de pe DVD-ul "Brancusi. Filme", când meşterul frământa lutul de modelat, dar şi pe albumul "Images sans fin. Brancusi, film, photographie" scos tot cam atunci. Şi georgianul de pe internet? Cine? A, da, el ori a obţinut copyright-ul pentru a pune DVD-ul pe net, ceea ce este aproape imposibil, ori a făcut-o pur şi simplu, sanfişându-se de reglementări şi legi.

Brâncuşi avea un umor rar şi practica o ironie de mare fineţe, la fel ca soarta care a aranjat ca, în ziua în care filmul numit inedit era descoperit ca radioul, de Popov, pe masa din sufragerie, mult după ce îl inventase Marconi, la Londra, sculptorul nos-tru era şi autor, dar şi model, într-o licitaţie numai cu nume celebre.

Întâi s-a vândut un portret desenat al sculptorului şi la scurt timp a intrat în scenă, şi a ieşit cu succes, lotul cu numărul 316, o sculptură mică, de vreo 16 cm, un cap de copil din care recunoaştem imediat înclinaţia dramatică a creaţiilor lui Brâncuşi. Sculptura "L'enfant endormi", Copilul adormit, este, aşa mică cum e ea, şi semnată de Brâncuşi, şi localizată la Paris şi datată cu 1908. Fişa sa ne arată că a fost cumpărată la New York şi revândută de mai multe ori, ultima dată în Munchen. Este plasată pe la începutul interesului lui Brâncuşi pentru această temă, de aceea le-aş prefera pe cele cunoscute, mai de după progrese. Preferinţele mele nu au avut - cum, de altfel era lesne de bănuit - niciun efect asupra vânzării respectivei piese în licitaţia de miercuri de la Londra, astfel că, estimată la 300-500 de mii de lire sterline, sculp-turica a primit 668.450, care în euro înseamnă 828.477. Apropiindu-se de milion, micul "cap de copil sculp-tat în bronz", după cum, suficient dar eronat se exprimă un cotidian de largă respiraţie şi libertate, sugerează cotele înalte, de zeci de milioane, atinse de sculpturile lui Brâncuşi, cele mari şi finisate, dragi inimii exigentului meşter. Chiar în anul care trecu se vândură, cu răsunet, mai multe piese de Brâncuşi, mai ales la concurentele londoneze, Christie's şi Sotheby's, şi exclusiv la campaniile lor new yorkeze. În ediţia de primăvară, în mai, a vorbit Sotheby's, şi ultimul cuvânt a fost - Prometeu, 12,7 milioane de dolari. În toamnă, noiembrie, mai exact, pe 7, ca la Revoluţia din Octombrie, deşi realegerea lui Obama era pe tapet şi prima pagină, a decis Christie's şi a ales Muza, cu 12,4 milioane de dolari.

Ca model, Brâncuşi apare într-un desen în tuş pe hârtie de Amedeo Modigliani, italianul tragic ce i-a fost şi elev şi prieten, şi l-a şi depăşit în topul sculptorilor, al doilea după elveţianul Giacometti. Estimat la 70-90 mii de lire sterline, desenul a fost vândut cu 115.250, preţ ciocănit. Acesta, alături de alte picturi de Modigliani care îl arată pe sculptor cam în aceeaşi poziţie, sunt celebre şi citate în studiile serioase despre opera lui Modigliani şi influenţa lui Brâncuşi, mai ales asupra desenului său. Studiul ce însoţeşte această ofertă din licitaţia de miercuri de la Londra apreciază că româ-nul era considerabil mai bătrân decât Modigliani, deşi între ei erau doar 8 ani diferenţă, din 1876 până în 1884, şi că, în timp ce Brâncuşi era de un background românesc extrem de modest, Modigliani, care a murit în profundă mizerie la numai 35 de ani, era un mare aristocrat. Cu siguranţă că dacă ar fi trăit astăzi, pe vremea specialiştilor de la Sotheby's, Brâncuşi nu ar fi primit niciodată drept de muncă în Marea Britanie şi ar fi fost considerat un element dubios din valul de muncitori româ-ni hămesiţi de muncă ce invadează Albionul în 2013 şi 2014.