Cât de nouă e democraţia?

Imaginaţi-vă că sunteţi într-un un magazin, aveţi bani suficienţi şi cereţi un produs de calitate, de pildă un telefon mobil. Când vânzătorul vă oferă ultimul răcnet în materie, dvs. replicaţi: "Nu! E prea nou!" sau: "E finlandez, nu am ce face cu el!". Absurd, nu-i aşa? Însă ce e inacceptabil într-o relaţie guvernată de bunul-simţ şi în care noi suportăm direct consecinţele, din propriul buzunar, devine acceptabil în sfera politicii, unde ponoasele, prin definiţie, le trag alţii. Aici auzim adesea obiecţii de genul: "Nu! unde s-a mai pomenit?" sau "Asta merge în America, dar nu la noi!".

Politicienii din această ţară se poartă ca şi cum democraţia ar avea o formulă imuabilă şi strict locală. Dar acest lucru e o iluzie. "Democraţia" anticilor nu are în comun aproape nimic cu ceea ce e azi "democraţia" noastră. Această formă de organizare este, de fapt, un produs extrem de recent. Votul universal s-a generalizat în Europa abia după al doilea război mondial. Curtea Constituţională e inventată în Aus­tria, pe la 1920, iar cota unică de impozitare apare pe insula Jersey, în 1940.

Mai mult: principalele elemente ale acestei democraţii sunt de fapt importuri din zone din cele mai străine de experienţa românească. Bicameralismul, în varianta sa republicană, e o născocire americană. Ideea separaţiei puterilor e de origine engleză. Instituţia Avocatului Poporului vine din Suedia. Primul stat naţional care a interzis pedeapsa capitală e Venezuela. Ziua de muncă de opt ore e o politică impusă pentru prima dată în Australia. Prima ţară care a recunoscut femeilor dreptul de vot este Corsica, în 1755, urmată de insulele Pitcairn, în 1838.

Se întâmplă cu democraţia, cam ce se întâmplă cu o bună parte dintre produsele şi obiceiurile din societatea noastră. La fel ca rafturile magazinelor, unde găsim sosuri indiene, ciocolată elveţiană şi televizoare sud-coreene, tot aşa şi arhitectura democraţiei contemporane nu e similară tejghelei care serveşte doar ţuică de prune. Nu e făcută în spatele casei, la Zalău, şi nu e distilată dintr-un singur fruct. Dimpotrivă. E un produs sintetic foar­te recent.

Şi e bine să fie aşa. Democraţia se caracterizează, în epoca modernă, tocmai prin spiritul său inovativ. În Brazilia se experimentează "bugetul participativ", unde membrii comunităţii locale controlează direct colectarea şi cheltuirea banilor. În Canada s-au introdus adunări consultative selectate prin tragere la sorţi, iar Noua Zeelandă a adoptat o lege ce recunoaşte drepturile fundamentale ale maimuţelor superioare. Unele ţări au trecut la o formă de scrutin uninominal numită "Vot în tururi instantanee" (Instant Runoff Voting), iar Estonia a introdus votul electronic. Nicăieri lucrurile nu stau pe loc.

Cu excepţia noastră, se pare. Doar la noi am remarcat o teamă profundă în materie de inovaţie politică. Chiar oameni bine intenţionaţi îţi servesc replici-standard, de genul: "Ce zici tu o fi valabil în Irlanda, la noi nu are cum să funcţioneze!" De ce? Doar pentru că e vorba de ceva "străin" şi "nou"? La noi au "prins" blugii, DVD-urile şi ajutoarele de şomaj - toate importate recent. Constituţia din 1866 a fost copiată, peste noapte, după aceea a Belgiei, şi a rămas, până azi, cea mai reuşită şi mai longevivă Constituţie pe care am avut-o, într-o perioadă de modernizare reală a României.

Ştiţi ce mă mai miră? Se spune adesea că sistemul politic al unei ţări este, de fapt, produsul societăţii respective, un reflex al său. Dacă este aşa, atunci poate că noi am avut, după Revoluţie, sistemul pe care îl meritam sau pe care eram capabili să îl suportăm şi să îl înţelegem. Dar societatea noastră s-a schimbat masiv de atunci şi până acum. Şi totuşi, în arhitectura sa instituţională, sistemul nostru a rămas bătut în cuie aşa cum a fost proiectat în 1991. Adică într-o societate care nu cunoştea Internet-ul, alegerile locale, Euro, telefonul mobil, Pizza Hut, bancomatul şi creditul cu buletinul, călătoria fără vize, supermaket-urile, legislaţia anti-fumat, Parada Gay, facultăţile particulare şi 60 de canale pe cablu. Instituţiile noas­tre fundamentale au ajuns un fel de Pasări Dodo, nişte fosile vii care croncăne dezorientate într-o lume ce s-a transformat complet în jurul lor. Pe vremea când ele erau întemeiate, Partidul Democrat-Agrar făcea parte din guvern, dolarii se schimbau la colţul străzii, iar pe paşapoartele noastre scria încă "Republica Socialistă România".

Concluzia nu poate fi decât una singură: e timpul unei schimbări fundamentale în design-ul nostru instituţional, una care să corespundă societăţii actuale. Să lăsăm formele începutului anilor "90 să ajungă acolo unde au ajuns fisele de 5 lei, discurile cu Modern Talking şi Caritas-ul lui Stoica de la Cluj. Democraţia noas­tră, atâta câtă este, are nevoie de o actualizare urgentă. Sau, cum se spune mai nou, de un upgrade.