Peste 250.000 de persoane au protestat împotriva extremei drepte în Franţa
F.D.Internaţional / 15 iunie
A.F.Companii / 21 septembrie 2023
Sindicatele din magazinele Apple din Franţa au convocat o grevă mâine şi sâmbătă, când urmează să fie lansat iPhone 15, cerând salarii şi condiţii de muncă mai bune, transmite Reuters.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 24 mai 2023
Bursele europene au urmat un curs descendent ieri, în condiţiile în care continuă negocierile privind creşterea plafonului datoriei SUA.
S.B.Internaţional / 1 mai 2023
Câteva zeci de persoane au fost reţinute şi un poliţist a fost rănit în incidente între manifestanţi şi forţele de ordine survenite la Paris, în timpul demonstraţiilor de 1 mai, informează Agerpres.
A.F.Internaţional / 22 martie 2023
M.C.Internaţional / 6 martie 2023
F.D.Companii / 25 noiembrie 2022
V.G.Internaţional / 15 octombrie 2022
V.R.Ziarul BURSA #Internaţional / 28 septembrie 2022
G.D.Internaţional / 16 aprilie 2022
Peste 15.000 de manifestanţi urmează să demonstreze, astăzi, în Franţa, împotriva extremei dreapta, iar candidata la prezidenţiale Marine Le Pen afirmă că aceste proteste sunt "profund antidemocratice", relatează News.ro.
J.P.Internaţional / 24 martie 2021
B.D.Internaţional / 10 ianuarie 2020
Zeci de mii de francezi au contestat joi în stradă reforma pensiilor, în încercarea de a-l determina pe preşedintele Emmanuel Macron să abandoneze planul, dar acesta rămâne ferm pe poziţie, transmite Reuters.
I.A.Internaţional / 16 decembrie 2019
Sindicatul francez CGT a avertizat că va dubla protestele, dacă Guvernul nu va retrage proiectul de reformare a sistemului de pensii săptămâna viitoare, transmite Reuters.
A.I.Internaţional / 11 decembrie 2019
A.I.Internaţional / 9 decembrie 2019
Guvernul francez este dispus să introducă, treptat, noul sistem de pensii planificat pentru a calma sindicatele care au declanşat greve la nivel naţional, transmite Reuters.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie 2019
Aproximativ 20.000 de salariaţi ai Électricite de France (EDF) erau ieri în grevă, reducând producţia acesteia cu circa 9% pe plan intern, potrivit anunţului făcut de compania franceză de utilităţi.
A.P.Internaţional / 5 februarie 2019
Marius Tiţa
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
George Marinescu
A.I.
Euro | 4.9684 |
Dolar SUA | 4.7338 |
Franc elveţian | 5.3533 |
Liră sterlină | 6.0241 |
Gram de aur | 409.9933 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 10 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 10 decembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 decembrie
George Marinescu