AP: Preşedinta Georgiei nu recunoaşte rezultatul alegerilor parlamentare şi îndeamnă oamenii să protesteze
A.F.Internaţional / 28 octombrie
M.C.Politică / 21 decembrie 2022
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, o serie de decrete de decorare, între cei distinşi numărându-se şefii de Stat Major al Apărării din Franţa, Spania, Italia şi Portugalia, informează Agerpres.
J.P.Politică / 15 iunie 2021
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, efectuează o vizită de două zile la Bruxelles, în perioada 15-16 iunie, în cadrul căreia va avea întrevederi cu oficiali europeni, informează MMPS, conform Agerpres.
S.B.Politică / 11 februarie 2021
M.A.Politică / 7 ianuarie 2020
Prim-ministrul Ludovic Orban efectuează, de marţi până joi, o vizită de lucru la Bruxelles, ocazie cu care are programate întâlniri cu oficiali europeni şi ai NATO, informează Agerpres.
G.M.Ziarul BURSA #Politică / 6 ianuarie 2020
Prim-ministrul Ludovic Orban se va afla, de mâine până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni şi ai NATO, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
I.V.Politică / 5 ianuarie 2020
Prim-ministrul Ludovic Orban se va afla, de marţi până joi, în vizită de lucru la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni şi ai NATO, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Ziarul BURSA #Politică / 19 noiembrie 2019
Liberalii îi susţin la Congresul Partidului Popular European (PPE) pe Donald Tusk pentru funcţia de preşedinte şi pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de vicepreşedinte, a spus, ieri, preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban.
T.S.Politică / 8 mai 2019
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că va discuta cu preşedintele Klaus Iohannis, la Biroul Executiv al PNL de astăzi, de la Sibiu, despre Summitul PPE care va avea loc mâine în aer liber.
Mihai IscusituPolitică / 16 martie 2019
M.I.Politică / 28 ianuarie 2019
Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a afirmat astăzi că Partidul Popular European (PPE) continuă să instige, încercând să salveze pe această cale scorul electoral al PNL, în perspectiva alegerilor europene.
T.V.Politică / 28 ianuarie 2019
T.I.Politică / 8 ianuarie 2019
Maria BourceanuPolitică / 7 decembrie 2017
Andrei StanPolitică / 19 octombrie 2017
Cristina Radu Internaţional / 2 august 2017
Cristina RaduInternaţional / 1 august 2017
Cristina Radu Internaţional / 1 august 2017
Andrei StanPolitică / 17 iunie 2017
Actualizare 19:10 Ludovic Orban: "Obiectivul meu fundamental e câştigarea alegerilor parlamentare"
Cătălina VlăsceanuPolitică / 25 ianuarie 2017
Actualizare 16:20 Tăriceanu: "Organizarea unui referendum, o atitudine caracteristică regimurilor totalitare în care dictatorul discută direct cu poporul"
Andrei StanPolitică / 24 ianuarie 2017
Actualizare 19:07 Sorin Grindeanu: "Eu chiar un susţin un referendum"
D.N.Sport / 11 iunie 2014
D.N.Sport / 29 mai 2014
În grupele D şi E avem un duel între Europa şi America, cu Anglia, Italia şi Franţa în postura de favorite. Loturile echipelor din Grupele D şi E:
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 19 octombrie 2012
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 21 ianuarie 2012
• ADEVĂRUL
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 15 februarie 2007 /
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu