LA STRASBOURGPreşedintele Parlamentului European vrea să transforme într-un hotel o clădire deţinută de acest for
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 21 decembrie 2022
V.G.Internaţional / 1 septembrie 2022
Franţa a majorat plafonul privind reducerea la preţul carburanţilor, de la 0,18 euro pe litru la 0,30 euro pe litru, pentru a atenua povara creşterii preţurilor la pompă, transmite DPA, potrivit Agerpres.
F.D.Internaţional / 29 iulie 2022
Ministerul francez al Forţelor Armate a comandat 18 tunuri Caesar pentru a înlocui cele 18 exemplare care au fost donate Ucrainei, a anunţat astăzi grupul industrial Nexter, transmite France Presse, conform Agerpres.
S.B.Internaţional / 25 aprilie 2022
G.BInternaţional / 21 ianuarie 2022
J.P.Internaţional / 20 decembrie 2021
Franţa a anunţat luni descoperirea a cel puţin 182.000 de certificate sanitare falsificate începând din iunie, după ce acestea au devenit obligatorii pe fondul pandemiei de coronavirus, conform Agerpres.
G.U.Internaţional / 18 decembrie 2021
G.BInternaţional / 6 decembrie 2021
Preşedintele Emmanuel Macron va susţine joi o conferinţă de presă în care va prezenta priorităţile preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene care va începe pe 1 ianuarie 2022, transmite AFP, citată de Agerpres.
G.U.Internaţional / 25 noiembrie 2021
G.BInternaţional / 6 noiembrie 2021
G.BMiscellanea / 1 octombrie 2021
Mircea CiucuZiarul BURSA #Miscellanea / 28 iulie 2021
Spre sfârşitul lunii iulie, mai bine de două sute de milioane de europeni, adică 55% dintre persoanele care trăiesc în Uniune, au trecut printr-un plan complet de vaccinare.
G.U.Internaţional / 26 iulie 2021
Parlamentul francez a adoptat definitiv duminică seara, după multe controverse, paşaportul sanitar, la o zi după o nouă mobilizare a oponenţilor acestei măsuri, informează AFP, conform Agerpres.
S.B.Internaţional / 15 mai 2021
Franţa a atins, sâmbătă, pragul de 20 de milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, au anunţat preşedintele Emmanuel Macron şi premierul Jean Castex, informează news.ro.
S.B.Internaţional / 8 aprilie 2021
Franţa a depăşit joi pragul vaccinării a zece milioane de persoane cu prima doză de vaccin împotriva covid-19, a anunţat premierul francez Jean Castex, informează news.ro.
S.B.Internaţional / 19 martie 2021
Premierul francez Jean Castex a reimpus, joi, o carantină de o lună în Paris şi în părţi din nordul ţării, din cauza ritmului lent al vaccinărilor şi a răspândirii unor variante mai contagioase ale coronavirusului, informează news.ro.
Theodor Stolojan
A consemnat Octavian Dan
Călin Rechea
George Marinescu
O.D.
O.D.
Euro | 4.9765 |
Dolar SUA | 4.7057 |
Franc elveţian | 5.3012 |
Liră sterlină | 5.9660 |
Gram de aur | 388.7340 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 noiembrie
Theodor Stolojan