De ce se roagă Sistemul Energetic Naţional să fie frig de Paşte?
Marius MataragisZiarul BURSA #Macroeconomie / 17 aprilie
Marius MataragisZiarul BURSA #Macroeconomie / 17 aprilie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 aprilie
• 3 martie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 16 aprilie
S.B.Politică / 13 aprilie
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară că nu există niciun risc de apariţie a unor probleme de adecvanţă în sistemul energetic naţional în contextul sărbătorilor pascale, potrivit news.ro.
A.B.Comunicate de presă / 11 aprilie
ELKO Romania a semnat un acord de distribuţie cu AUKEY, extinzându-şi astfel portofoliul de produse IT cu soluţii de încărcare şi accesorii mobile premium, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 10 aprilie
Tenaris Silcotub SA a inaugurat, ieri, un parc fotovoltaic în Călăraşi, cu o putere nominală de 20 Megawaţi, care va asigura 10% din consumul de energie al capacităţilor de producţie ale companiei respective.
,Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Cine sunt membrii asociaţiei pe care o conduceţi şi care este scopul pentru care a fost creată aceasta?
M.P.Miscellanea / 4 aprilie
M.P.Miscellanea / 4 aprilie
Pe 12 şi 13 aprilie, la Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti are loc premiera spectacolului "Moroi şi păpădii", de Gavril Pătru, conform unui comunicat transmis redacţiei.
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 3 aprilie
Reporter: Cum a fost anul 2024 pentru REHAU Interior Solutions?
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 2 aprilie
B.G.Companii / 31 martie
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie