Ce este pacea?

Un nou episod din istoria confruntărilor militare s-a consumat în Orientul Mijlociu. Pacea refuză, însă, să răsară, aşa, ca iarba, crescînd de la sine peste morminte şi ruine. Iar semnele pentru viitor sunt sumbre. Graba zgomotoasă cu care fiecare parte şi-a revendicat victoria, ignorînd realităţile de pe teren, a fost primul dintre acestea.

Israelul a urmărit, prin acţiunile din Liban, scăderea semnificativă a capacităţii operaţionale a Hezbollah, mai ales de a infiltra masiv în Israel "oameni bombă" şi de a atinge cu rachete localităţi din adîncimea teritoriului. Pentru aceasta, au fost urmărite trei tipuri de obiective distincte: 1. eliminarea unora dintre organizatorii, conducătorii militari proeminenţi, dar şi a "militanţilor înregimentaţi"; 2. distrugerea infrastructurii care asigura logistic operaţiunile Hezbollah, căi de acces către graniţa de nord, puncte de comandă şi comunicaţii, clădiri, depozite de armament, poziţii întărite de tragere etc; 3. reducerea sprijinului de care militanţii Hezbollah beneficiază în rîndul diferitelor comunităţi din Liban, crearea unei bariere mai înalte de toleranţă, faţă de infiltrarea acestora în mediile non-combatante şi utilizarea lor ca bază de recrutare, acoperire şi suport. Dintre acestea, doar al doilea ar putea fi considerat un obiectiv atins, cu consecinţe ceva mai rezistente în timp. Nu pentru prea mult timp, însă. Reconstrucţia Libanului va fi, într-un fel sau altul, asigurată, atît prin refacerea economico-socială propriu-zisă, cît şi prin refacerea fiefurilor Hezbollah. Cooperarea internaţională, din raţiuni diferite, dar cu efect rapid de reconstrucţie îşi va atinge repede obiectivele.

În privinţa slăbirii sau periclitării "forţei umane" şi de comandă a Hezbollah, chiar dacă s-au înregistrat anumite rezultate, ele nu vor fi decît pentru foarte scurt timp marcate. Iranul şi Siria continuă să fie baze sigure şi foarte active de recrutare şi antrenament pentru "specialiştii" ce vor infiltra imediat Libanul şi Gaza, luînd locul "martirilor" căzuţi. Baza de recrutare a "luptătorilor de rînd" este atît de extinsă în mediile populaţiei palestiniene, încît este o pură iluzie să crezi că operaţiunile militare din ultima lună ar fi afectat-o semnificativ. Cît despre efectele asupra populaţiei civile, ele sunt încă şi mai volatile. "Pedepsirea" acesteia pentru sprijinul acordat Hezbollah se bazează pe un calcul greşit, din capul locului. Majoritatea comunităţilor care trăiesc în Liban ar fi probabil bucuroase să scape de "simbioza" cu Hezbollah, dar acest lucru nu este posibil. Însăşi prezenţa lor în Liban, supravieţuirea lor acolo, depinde de prezenţa activă a "luptătorilor". Puţini se aşteap-tă să mai fie consideraţi "oaspeţi bineveniţi", în ziua în care un guvern potent şi cu adevărat independent al Libanului ar prelua controlul asupra întregului teritoriu şi ar elimina complet forţele combatante ale Hezbollah.

Dacă efectele obţinute în plan militar nu au o persistenţă prea mare în timp, ele nici nu vor influenţa masiv poziţia politică şi de negociere a Israelului. Recenta operaţie a avut însă o seamă de alte consecinţe politice pe care Israelul nu le-a luat iniţial în calcul. Mobilizarea comunităţii internaţionale, care a forţat scurtarea operaţiilor militare, a generat, prin intermediul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate, soluţia unei forţe interpuse de menţinere a păcii. O soluţie care, teoretic, ar trebui să convină Israelului. Este ceea ce, la urma urmei, a încercat să facă pe cont propriu, după intervenţia militară din anii "80, prin crearea aşa-zisei zone tampon la nord, în teritoriul Libanului, controlată de "miliţiile creştine", susţinute logistic de Israel. Acum, chiar dacă oficial zona tampon nu va mai fi recreată, ea va exista de facto, asigurată de prezenţa trupelor internaţionale. Iar de plătit pentru toată operaţiunea vor plăti alţii. O afacere doar aparent profitabilă, pentru că şansele de supravieţuire a forţei internaţionale în sudul Libanului sunt foarte mici. Una din două: ori ele se vor implica în blocarea acţiunilor Hezbollah şi atunci vor deveni ţinte sigure ale "răzbunării" acestora, ori se vor face că nu văd ce se întîmplă dincolo de perimetrul bazelor proprii, iar atunci Israelul va putea arăta cu degetul şi interveni din nou direct asupra Hezbollah, ignorînd prezenţa trupelor ONU. Graba cu care ONU, pentru a-şi salva credi-bilitatea, a aprobat această soluţie este garanţia eşecului pe care va trebui să-l consemneze foarte curînd.

Din punctul de vedere al Hezbollah şi al susţinătorilor săi, victoria proclamată are un singur sens: comunitatea internaţională a fost mobilizată "împotriva Israelului". Aceasta este victoria politică cea mai importantă şi ea este sărbătorită cum se cuvine. Dintr-o organizaţie paramilitară ilegală, care a ocupat de facto o parte a teritoriului unui stat independent, Libanul, de pe teritoriul căruia organizează şi lansează operaţiuni teroriste, dintr-o organizaţie teroristă, aşa cum este considerată oficial de cele mai multe din guvernele care au votat rezoluţia Consiliului de Securitate 1701, Hezbollah poate pretinde acum că este "victima agresiunii". Mai mult, poate susţine, după cum o şi face însuşi Preşedintele Iranului, că fără prezenţa ei masivă în Liban, fără riposta susţinută împotriva Israelului, ONU nu s-ar fi mobilizat. Hezbollah a fost recunoscută, implicit, de comunitatea internaţională ca un "factor de echilibru" necesar, într-o ecuaţie a puterii care pînă de curînd avea toată greutatea doar pe un singur talger! Ultimul lucru de care le pasă liderilor Hezbollah sunt pierderile materiale şi umane suferite. Factorul demografic este un avantaj pe care n-au cum să-l piardă, nici pe termen scurt şi nici pe termen lung. Cît despre pierderile în muniţie şi infrastructură ele vor fi repede acoperite de generoşii sponsori ai terorismului internaţional.

Într-un conflict structural asimetric, definit astfel, simultan, pe obiective politice, mijloace de purtare, factori de preeminenţă şi susţinere internaţională, nu este de mirare că fiecare dintre părţi poate clama pentru sine victoria, fără să se sinchisească de adversar, ori de comunitatea internaţională. Victoria anunţată azi, din raţiuni diferite, de fiecare dintre părţi, nu este, însă, preludiul păcii, ci doar goarna ce sună mobilizarea pentru viitoarea con-fruntare.