Ce frumos se poate coafa realitatea la BVB

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 martie 2023

Ce frumos se poate coafa realitatea la BVB

Am primit un e-mail de PR de la BVB din care aflam despre cum "companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti au oferit investitorilor creşteri de 100 de procente în ultimii cinci ani".

Apoi au venit mai multe detalii chiar din partea preşedintelui BVB, Adrian Tănase, comunicatul cu pricina având un pasaj asumat de acesta.

"Piaţa românească de capital le-a adus celor care au investit creşteri de 100% în ultimii cinci ani. Din perspectiva indicelui BET-TR, care include şi dividendele, România a performat mult mai bine decât indicele american S&P 500 sau indicele european STOXX 600. Aceasta arată faptul că investitorii, locali şi străini, au încredere în companiile româneşti şi în capacitatea acestora de a se dezvolta".

Care este problema cu acest gen de abordări PR-istice? Nu reflectă foarte corect realitatea. În primul rând, compară mere cu pere.

Adică un indice care include dividendele cu alţii care nu o fac.

Dacă ne-am referi la indicele BET, a cărui structură o copiază BET-Total Return, în aceeaşi perioadă creşterea de 100% în cazul indicelui BET-TR ar pierde cam jumătate şi comparaţia cu pieţele americane şi europene ar arăta diferit.

Iar dacă am pune baza de raportare în vara lui 2007, la precedentul maxim bursier...am descoperi că abia în 2021 s-au depăşit maximele de atunci pe BET. Cam greu de vândut triumfalist imaginea unei burse care a avut nevoie de o perioadă de recuperare de 14 ani pentru principalul indice.

Să ne uităm pe o acţiune din BET-TR, Romgaz. Pe la finalul anului 2013 o acţiune costa 36 de lei, iar acum e 39,6 lei. O creştere de 10% în 10 ani, în contextul în care am avut şi o explozie a preţurilor energiei în 2022 parcă nu mai rupe gura târgului, chiar şi punând dividendele la bătaie.

Sigur, un investitor care profită de oportunităţi ar fi găsit preţurile SNG şi la 21 lei, când Fondul Proprietatea a ieşit din acţionariat (asta apropo şi de mirajul investiţiilor administrate) şi ar fi putut să vândă la 52 de lei anul trecut, făcând un profit mai mare de 100% doar din aprecierea cotaţiilor, ca să nu mai ne împiedicăm şi în dividende.

Vreau să subliniez că e foarte uşor să induci o imagine nerealistă fixând baza de raportare cum îţi convine.

După 1996, când puterea politică s-a schimbat şi Alianţa DA promitea lapte şi miere pentru investitori, bursa a avut o creştere explozivă, dar au urmat ani de cădere în perioada 1997-2000, când inflaţia galopantă şi mai multe falimente de răsunet în sectorul financiar au afectat şi cotaţiile.

După 2000, bursa începe să îşi mai revină şi accelerează după 2005, când investitorii vedeau oportunităţile aderării la UE, astfel încât în 2007 avem o bulă de toată frumuseţea, cu "BET-FI la 100.000 de puncte" şi mici investitori transpiraţi de atâtea calcule cu valoarea imobiliară a terenurilor deţinute de companiile de pe Rasdaq.

Apoi marea criză financiară după 2008, cu BET-FI sub 10.000, bănci temându-se de contraparte, economia în criză, cursul de schimb în mare depreciere etc.

Cum ar fi să produc nişte analize în care să arăt că bursa e locul în care îţi poţi pierde banii, având în vedere experienţele investitorilor în perioada 1996-2000 şi 2007-2010, de pildă? Graficele mi-ar da dreptate, care ar fi problema? Poate nu toţi au răbdare să aştepte pe termen lung fructele unei investiţii, iar cei care au ieşit din piaţă în 1999 sau 2009 au marcat ditamai pierderile dacă intraseră pe vârful bulelor.

Cel mai bine se descurcă întotdeaua cei care văd pieţele de capital ca un instrument de diversificare şi nu o scurtătură către profit. Ei au şi timp să aştepte pe termen mai lung şi nici nu se panichează la fluctuaţii mai mari pentru că nu au toate ouălele într-un singur coş.

Poate pe această filosofie ar trebui să se concentreze şi campaniile de imagine lansate de conducerea BVB. Asta că nu ne mai amintim de ideile nefericite din 2008, când pieţele externe începuseră căderea, iar BVB plătea o campanie pe TV despre avantajele unei investiţii în acţiuni.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. tot apar pe forumurile astea pe FB,"oameni de bine" care se pricep ei la toate investitiile si le stiu ei pe toate sa nu cumva sa ii contrazici ca te dau afara de pe site ul lor,as intreba pe domnii susanu si mihai nedelcu,care tot recomanda achizitii Long Term, ce ar fi zis acum unor investitori,carora in 2007,inainte de Criza Financiara,le ar fi recomandat cumparati pe TL actiuni CS(Credit Suisse)care erau 76$ atunci si care coborasera la sub 2$ acum 3-4 zile ,investitii pe TL cu DCA agresiv ,DBK 88-90 euro in 2007,sa scada la 7euro..........exemplele pot continua.........e bine sa fim mai echilibrati cand administram site uri bursiere pe FB ca se pot pacalii multi si ii alungam de la BVB ,de MILK,RKOT,MAM Bricolaj sau AG si AAB cu gainile lor,de BIOW,BONA si HUNT nu mai zic

    1. Problema e ca nu exista o strategie pt dezvoltare, foarte multi (chiar TOTI?) sunt ofiteri sub acoperire, la ordin.

      Deci nu putem vorbi de conducere, administratori cu mintea limpede. Si nici de admini profesionisti, cata vreme epoletii lor vorbesc. Daca chiar se dorea, se puteau lista deja firme mari si s-ar fi putut dezvolta mult partea de retail. IPO-urile din ultimii 2-3 ani confirma cele de mai sus. Si mai sunt dovezi destule. 

    Romgaz a dat intre 2014-2023 32,53 lei la care se adauga ce va da anul asta. Dar asta dc cheltuiai banii. Dc ii reinvesteai tot in romgaz, aveai tot mai multe actiuni, si tot mai multe dividende. Nu inteleg cum nu e bine, chiar dc tii cont de dividende. Daca reinvesteai toate dividendele luate in 10 ani sa zicem tot in romgaz faceai un bulgare de zapada f frumos, acum avand mai mult decat dublul numarului de actiuni. Si dc reinvesteai doar 50% era bine. Si dc ai cheltuit banii tot e bine. Personal am avut romgaz cativa ani, dividendele au fost f bune o parte mare din ele le-am cheltuit dar am mai si reinvestit mai ales in ultima perioada.

    Cine e bun la matematica si curios sa faca un calcul exact cu acest exemplu, cate actiuni si ce valoare aveai acum in cont dc reinvesteai an de an dividendele, cred ca iese mult pestge dublu. Ceea ce nu poti sa spui ca e rau. 

    1. Nu e rau dar daca pui la socoteala riscurile si inflatia afli ca si imobiliarele in unele orase s-au dublat si iti aduceau si un venit frumos dintr-o chirie...caramida nu se va compara niciodata cu bursa ca siguranta si stabilitate. Actiunile sunt bune daca bat inflatia si alte tipuri de investitii...desigur nu vorbim aici de FOREX sau Cripto.

      eu din Ian 2019 am inceput sa cumpar. Din dividende am mai luat alte actiuni iar actiunile gratuite le-am lasat acolo. Am mai vandut de la unii ca sa iau la altii, am urmarit stiri/prognoze/etc, inclusiv comentarii de pe-aici, si in 4.2 ani am 93% in plus. Deci aproape ca-n "reclama" celor de la BVB: ""Piaţa românească de capital le-a adus celor care au investit creşteri de 100% în ultimii cinci ani."" :)))

      Spor la investitii cat mai profitabile tuturor!! 

      eu din Ian 2019 am inceput sa cumpar. Din dividende am mai luat alte actiuni iar actiunile gratuite le-am lasat acolo. Am mai vandut de la unii ca sa iau la altii, am urmarit stiri/prognoze/etc, inclusiv comentarii de pe-aici, si in 4.2 ani am 93% in plus. Deci aproape ca-n "reclama" celor de la BVB: ""Piaţa românească de capital le-a adus celor care au investit creşteri de 100% în ultimii cinci ani."" :)))

      Spor la investitii cat mai profitabile tuturor!! 

    Mi a placut formularea asa ca daca tot stau in trafic am vrut sa vad cate fonduri pilon 2 au generat randamente mai mari in ultimii 5 ani decat bet-tr. Niciunul. M am uitat si la cele 5 sif uri. Niciunul. M am uitat si la cateva fonduri de investitii. Chiar merita sa te gandesti de ce isi spun administratorii astia de fonduri profesionisti.

    1. ieri la conferinta toti dadwau sfaturi cum sa investeasca oamenii

      la toate cuvantarile fac la fel, niciidata nu vorbesc despre strategiile si realizarule lir(lipsa) 

      industria fondurilor mutuale la noi e praf, nu conving un pricent din procent din populatie sa le dea banii dar in schimb plini de sfaturi

      cine sa aiba incredere cand vede ca ei nu spun nimic concret despre cat de bine s-ar descurcia cineva care li se alatura?!  

      ...tocmai...eu zic ca reusesc sa convinga prea multa lume.

    Se mai adauga la asta sistemul de jupuire al investitorilor care trebuie sa plateasca CASS si de 6000 ron chiar daca per total sunt pe pierderi (cine a pierdut din vanzare de actiuni, daca inainte de vanzare actiuniule i-au adus niscaiva dividende peste palafon...).

    Felicitari! Bun condei!

    Articol rarisim in enorma cantitate de fard promovata de televiziunile sustinute din banii partidelor politice guvernamentale, via bugetul public!

    Ciudat! Știu după nume sau figură zeci poate peste o sută de tipi care conduc ASF,BVB si numeroși șefi de la fonduri de investiții, analiști financiari, brokeri etc

    Nu cunosc în schimb în afară de dl Madadi niciun investitor bogat și curat la bursă?? 

    Nu știu niciun grup de investitori sub presiunea cărora să se fi schimbat un șef de la ASF,BVB,Sifuri, membri cu un CV dezastru de la SNG ,TEL,TGN ,etc

    Suntem elemente de umplutură care le justificam câștigurile fabuloase 

    1. Bine spus!

      Noi, romanii, si, mai ales decreteii suntem rezultatul infectului sistem de invatamant carea ne-a inoculat competitivitatea la rang de arta!

      Unulndin indicatori este cifra de aproape 100.000 de romani , milionari in euro! Adica acestia sunt varful hotilor din institutiile pomenite de dvs! 

    Bursa nu garanteaza venituri nici pe termen scurt nici lung ...trebuie pur si simplu s-o urmaresti sa speculezi , sa fii tot timpul cu ochii pe ea , sa marchezi in momentul cheie.

    1. Te referi la SUA!?Că aici " urmărești " creșterea la ulei, cumperi Argus, acțiunea crește ( după profit),Te aștepți la dividende( n-au dat de peste 10 ani) și surpriză, canci dividende ! Nicio problemă va da SIF5, cumperi că are ditamai profitul, crește cu 1-2% ,ce să speculezi, fără dividende și acțiunea vine unde a fost. Nu dezarmezi dar norocul trece pe lângă tine SEOM care nu reușește să vândă un teren care are lichidități de 5 mil lei pe sem1 ,care n-are profit îți de dividende de 9 mil lei,peste 50% randament ! Ai speculat?

      Cam ăsta e adevărul! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb