Ce se vede prin găurile din caşcavalul guvernării

Imaginea unu: to cash or not to cash. Fiecare guvernare din România post-decembristă a avut problemele ei specifice dar toate au comun una: nu au bani destui la buget. La ce le trebuie mulţi, mulţi şi tot mai mulţi bani, este clar pentru oricine. Nu pentru ca să susţină vreun program serios şi eficient de dezvoltare socială, ori să repare, măcar să cîrpească mai serios, dezastrul din sănătate, educaţie, dezvoltare urbană şi rurală, transporturi, energie, cultură ş.a.m.d., ci ca să aibă de unde hrăni haitele profitorilor din jurul "centrilor de putere" de care depinde orice guvern şi orice potentat al politicii. Oricum ai da-o, oricum ai învîrti-o, cheluielile cu risipa, pomana şi dezmăţul planificat în favoarea "aleşilor" depăşeşte întotdeauna veniturile disponibile. Ce-i de făcut? Desigur, nu să reducem risipa, dezmăţul pe bani publici, corupţia aia mare şi lăţită prin toate instituţiile şi ungherele guvernării, ci să "aducem mai mulţi bani la buget". Ceea ce, în traducere liberă şi nesilită de nimeni, înseamnă doar două lucruri: inventarea şi impunerea de noi impozite, taxe, amenzi şi alte penalităţi exprimate fiscal, cu pandantul, mărirea celor existente deja, pentru te miri ce şi mai orice; doi, să strîngi şurubul şi mai tare pe buzunarul amărăşteanului, că de... "ei e mulţi" şi de la mulţi, chiar dacă iei puţin, tot se adună. Mult! Băieţii, "dăştepţi" cînd e vorba de luat cu japca de la amărăşteni, dar proşti ca noaptea cînd e vorba să înţeleagă ceva din circuitele complexe ale proceselor sociale, cazaţi în masă în instituţiile financiare ale guvernării din România, "s-au evidenţiat la şefu" cu o propunere de geniu: să luăm cash-ul de la piţifelnici! Dacă îl confiscăm: unu, ne pupă pe frunte ăia de la Bruxelles şi doi, orice tranzacţie le mai trece prin cap să facă, ăstora de ne votează pe noi, trebuie să treacă pe la strunga impozitării. Şi, uite-aşa, mai facem rost de cîteva miliarde la buget. An de an şi lună de lună! Lovitură în plin, mutare de maestru... ce mai! Ciolacu şi-a tras pe el, la repezeală, armura de cavaler al dreptăţii fiscale, a încălecat pe şaua mîrţoagei despre care îl asiguraseră ăia de la Finanţe şi ANAF că mănîncă jăratic şi s-a prezentat cu un aer marţial în faţa camerelor de luat vederi să anunţe naţiunii că a pornit războiul lui, personal, împotriva evaziunii fiscale. "Marea resetare". Ăi mai finuţi dintre telespectatori l-au luat la mişto. Ăi mai dintr-o bucată l-au luat la înjurături, iar prostimea, în loc să plece capul şi să înghită găluşca, a sărit imediat cu gura, care pe unde a putut. Aşa a aflat şi Ciolacu că, fără cash, jumătate şi mai bine din tranzacţiile financiare care susţin procesele economice şi sociale din România mor de moarte subită şi instantanee, iar odată cu ele, mor şi gospodăriile, familiile şi oamenii care depind direct şi vital de aceste tranzacţii. Ce se vede prin gaura din caşcaval? Simplu: prostia, improvizaţia, pafarismul, jigodismul, dispreţul "suveran" al celor ce deţin puterea faţă de amărăşteanul de la care a confiscat-o (democratic, desigur!), lipsa oricărei preocupări pentru înţelegerea consecinţelor complexe ale deciziilor de guvernare, heirupismul congenintal al politicianului nostru.

Imaginea doi: Ciolacu în delir de fericire, bucurie şi surescitare, întîmpinînd cetăţeni ai României pe un aeroport din Egipt, scăpaţi ca prin minune din iadul Gaza. Eu unul, vă mărturisesc sincer, de cînd am văzut imaginile cu "Premierul României" care împarte ursuleţi de pluş copiilor, undeva pe un aeroport din Egipt, am înţeles subit complexul fatal de nehotărîre al măgarului lui Buridan. Ce să te înlemnească mai întîi: deficitul cosmic de raportare la situaţie al unui om care nu înţelege unde şi de ce se află, începînd cu propria persoană şi terminînd cu funcţia de Prim Ministru sau idioţenia celor care au planificat, aranjat şi executat această "magistrală lovitură de imagine". Vă daţi seama: nimănui în Istorie nu i-a mai dat prin cap, pînă acum, să îl trimită pe Primul Ministru al unei ţări să întîmpine pe aeroportul unei ţări străine cetăţenii scăpaţi din infernul unui devastator conflict armat!! WAW!!! Piramidal!!! Bănuiesc că propunerea iniţială a fost să îi întîmpine la Bucureşti, pe aeroport. Cineva, însă, a plusat inspirat şi a zis: asta s-a mai făcut. Ce-ar fi să-i întîmpine în Egipt?!!! Fabulos... cu lovitura asta mergem sigur la prezidenţiale şi cîştigăm!!! Zis şi făcut... restul e istorie. O istorie a prostiei, desigur, a nesimţirii, a bătăii de joc şi a sfidării suferinţei celor atît de "neprotocolar" întîmpinaţi de însuşi Primul Ministru al României pe aeroportul din Egipt. Mai ales că era pregătit şi cu jucărele pentru cei mici. Un fel de Moş Pomană venit nu să dea ceva de la el, ci să ia şi să bage în sacul electoral suferinţa nenorociţilor ălora, pe care "experţii lui electorali" urmau să o prelucreze "ştiinţific" şi să o transforme, apoi, în voturi peste voturi şi alte milioane de voturi în contul viitorului candidat la Cotroceni.