CEC Bank prelungeşte campania la creditele de refinanţare

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iunie 2011

CEC Bank prelungeşte, până la 31 iulie, campania promoţională la creditele de refinanţare în lei acordate persoanelor fizice, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Banca oferă posibilitatea refinanţării oricărui tip de credit, fără a limita plafonul de creditare. Clienţii pot obţine o sumă suplimentară faţă de suma creditelor refinanţate.

În cadrul campaniei, creditul de refinanţare garantat cu ipotecă are o perioadă de creditare extinsă până la 35 ani, o perioadă de graţie la rata creditului de maximum 12 luni, comision lunar de administrare credit 0% în primul an şi redus la jumătate faţă de standard pentru cel de-al doilea an, comision de analiză dosar şi comision de rambursare anticipată zero, 50% reducere la plata onorariului minim notarial, exclusiv TVA.

Pentru creditele solicitate pe perioada campaniei, clienţii beneficiază de o dobândă avantajoasă atât în primul an, cât şi în perioada următoare, în care marja fixă aplicată dobânzii de referinţă ROBOR 3M a fost redusă cu peste 20%. Astfel, ratele de dobânzi practicate de bancă sunt: 6,9% fixă în primul an şi ROBOR 3M + 3% după primul an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb