CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 6 OCTOMBRIE - 13 OCTOMBRIE Mihai Tone, "Bitcoin România": "Aprecierea criptomonedei se datorează creşterii sale în popularitate"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 17 octombrie 2017

Mihai Tone, "Bitcoin România": "Aprecierea criptomonedei se datorează creşterii sale în popularitate"

"Consider că Bitcoin are şanse să ajungă mult mai sus de 6.000 de dolari", spune analistul

Odată cu atingerea unor noi maxime istorice în ultima săptămână (intervalul 6 octombrie - 13 octombrie), cotaţia criptovalutei Bitcoin, care a urcat cu 27,78%, în raport cu euro, a depăşit cu mult randamentul obţinut de activele tradiţionale, în perioada analizată.

Mihai Tone, Head of trading în cadrul Bitcoin România, pune aprecierea monedei digitale din ultimul timp pe seama creşterii sale în popularitate.

Bazându-se pe o serie de elemente de natură tehnică şi fundamentală, domnul Tone ne-a explicat: "Din punctul meu de vedere, sunt mai mulţi factori importanţi în ecuaţia creşterii puternice a Bitcoin din ultima perioadă. Am în vedere atât factori tehnici cât şi fundamentali, ambii fiind relevanţi.

Foarte succint, din punct de vedere tehnic, în urmă cu o lună, pe data de 15 septembrie, criptomoneda testa, prin corecţie, maximele istorice din episodul ascendent anterior (perioada mai-iulie) sub pragul de 3.000 de dolari. În această zonă, Bitcoin a întâlnit cumpărători importanţi ce au reuşit să ducă preţul la peste 4.000 de dolari în doar câteva zile.

Ulterior, spre sfârşitul lunii septembrie, am asistat la o perioadă de acumulare, în care preţul a rămas relativ stabil în intervalul 4.100-4.400 de dolari. În acest interval, piaţa a întâlnit mai mulţi factori externi graficului, iar aici intrăm în partea de analiză fundamentală.

Jamie Dimon, JPMorgan Chief Executive a criticat puternic Bitcoin şi criptomonedele în general, declarând că acestea nu valorează, de fapt, nimic.

Analistul financiar Gary Shilling a făcut referire la Bitcoin ca fiind o «cutie neagră» în care nu ar investi. Preşedintele A. Gary Shilling & Company considera că piaţa este «prea opacă şi complicată» pentru ca el să investească.

Cele de mai sus, şi altele, au afectat preţul criptomonedei, fiind resimţite corecţii de câteva sute de dolari odată cu vehicularea acestor afirmaţii.

Dar, per total, declaraţiile nu au făcut decât să îndrepte mai multă atenţie către Bitcoin şi aici intrăm în partea concludentă a analizei, în care consider că preţul Bitcoin a urcat foarte mult datorită creşterii sale în popularitate".

De asemenea, Mihai Tone ne-a explicat motivele pentru care, în opinia sa, este probabil ca moneda digitală să depăşească cu mult pragul de 6.000 de dolari pe unitate: "Aprecierea (n.r. din ultima perioadă a criptomonedei) nu este neaşteptată şi consider că Bitcoin are şanse să ajungă mult mai sus de 6.000 de dolari dintr-un argument logic şi simplu. Principala rezervă în valută mondială este aurul, având un plafon de piaţă de şapte trilioane de dolari. Bitcoin, în prezent, are o capitalizare totală de aproximativ 94 miliarde de dolari, mai putin de 1,5% din rezerva de aur. Dacă moneda digitală ajunge la 2% din rezerva de aur, va depăşi cu mult valoarea de 6.000 de dolari.

În concluzie, mă aştept ca preţul Bitcoin să îşi continue ascensiunea, pe măsură ce criptomonedele intră în zona mainstream (n.r. pentru mase)".

Ieri, în jurul orei 16:00, potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de 5.730 de dolari (aproximativ 22.282 de lei, la cursul de schimb de luni, de 3,887 lei, pentru un dolar).

Trecând la activele tradiţionale, clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este condus, în intervalul 6 octombrie-13 octombrie, de acţiunile Alro (ALR) a căror apreciere a fost de 9,18%%.

Vineri, 13 octombrie, titlurile ALR au crescut cu 1,37%, pe fondul unui volum de 44.422 de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 53.800 de acţiuni.

Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acţiunilor Comelf (CMf), care au urcat cu 3,91%, poziţia a treia a fiind ocupată de titlurile IAR (IARV), a căror apreciere a fost de 3,18%, în perioada menţionată.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB, s-a apreciat, în perioada 6 octombrie - 13 octombrie, cu 0,38%, în raport cu moneda euro.

În continuare, cea mai bună evoluţie din componenta principalului indice al pieţei a fost avută de titlurile Banca Transilvania (TLV), ce au bifat, în intervalul menţionat, un avans de 2,37%.

Pe data de 13 octombrie, acţiunile TLV au urcat cu 0,21%, fiind transferate 1,25 milioane de unităţi, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 4,16 milioane de acţiuni.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a crescut cu 0,24%, în perioada menţionată, raportat la moneda euro. Cu o pondere de 0,82% în indicele extins, titlurile ALR au avut cel mai bun comportant din cadrul BET-XT, în intervalul avut în vedere.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,91%, reprezentând, în continuare, singurul coş de acţiuni dintre cei analizaţi a cărui cotaţie a coborât, în perioada menţionată.

Din cadul indicelui financiar, cea mai bună evoluţie, în intervalul 6 octombrie - 13 octombrie, a fost consemnată de acţiunile SIF Moldova (SIF2), a căror cotaţie a urcat cu 1,1%, în raport cu moneda euro.

Vineri, 13 octombrie, titlurile SIF2 au crescut cu 0,33%, fiind transferate 111.222 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de 475.186 de unităţi.

Topul fondurilor de investiţii, în perioada 5 octombrie - 12 octombrie, este condus de titlurile FDI Audas Piscador, cu o apreciere de 0,97%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat OTP Expert, ce a înregistrat o creştere de 0,9%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile ETF-BET Tradeville, care au urcat cu 0,8%.

Cotaţia aurului a crescut cu 0,94%, iar cursul monedei naţionale în raport cu cea europeană a scăzut cu 0,25%, în intervalul precizat.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb