Cunoscând o apreciere de 4,41% în ultima săptămână (perioada 8-14 august), acţiunile SIF Banat Crişana (SIF1), au reprezentat titlurile cu cea mai mare apreciere din cadrul indicelui BET-FI, în intervalul de timp analizat.
Pe data de 11 august, după închiderea şedinţei de tranzacţionare, SIF 1 şi-a făcut publice rezultatele financiare semestriale, societatea obţinând un profit net pentru primele şase luni de 33,3 milioane lei, în scădere faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, de 68,93 milioane de lei. Veniturile SIF1 s-au diminuat de la 78,86 milioane de lei în primul semestru din 2016, la 41,43 milioane de lei în primul semestru din 2017, iar cheltuielile au scăzut, de la 6,41 milioane lei în prima jumătate a anului trecut, la 5,98 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2017.
Activul net se situează la valoarea de 2,29 miliarde de lei.
Ponderea titlurilor SIF1 în indicele BET-FI, care a scăzut cu 0,45% în intervalul de timp menţionat, este 18,46%, cea mai mare dintre toate SIF-urile.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, s-a depreciat cu 1,49%, în perioada 8-14 august, raportat la moneda euro.
Ca şi în cazul BET-FI, cea mai mare creştere din cadrul indicelui extins a fost înregistrată de acţiunile SIF1.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii de la BVB a scăzut cu 1,59%, în perioada 8-14 august.
Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile MedLife (M), al căror preţ s-a apreciat cu 3,6%.
Pe data de 8 august, prestatorul de servicii medicale anunţă preluarea pachetului majoritar de 55% al companiei Valdi Medica care deţine Spitalul Humanitas din Cluj.
În aceeaşi zi, cotaţia M a crescut cu 1,07%, pe fondul unui rulaj de 65.251 de acţiuni, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 28.700 de unităţi.
În următoarea zi, pe 9 august, societatea îşi publica rezultatele financiare pentru primele şase luni din 2017. Potrivit acestora, în primul semestru al acestui an, compania a înregistrat un profit net de 6,4 milioane lei, de aproape 4 ori mai mare faţă de valoarea de 1,9 milioane lei din perioada similară a anului 2016.
Cifra de afaceri a Medlife a crescut în prima jumătate a anului cu 28,8%, la 301 milioane lei, faţă de acelaşi interval de timp din anul precedent.
Pe data de 9 august, cotaţia M a urcat cu 3,45%, fiind transferate 23.838 de acţiuni, sub valoarea medie înregistrată în luna anterioară.
Joi, 10 august, societatea îşi anunţa intenţia de a apela la bursă pentru a atrage o finanţare de 80 milioane de euro pentru achiziţii şi proiecte greenfield (investiţii în care un investitor porneşte de la zero cu un proiect, pe un teren fără infrastructură, iar la final obţine o unitate perfect funcţională). În aceeaşi zi, preţul acţiunii M a scăzut cu 4,36%, în contextul unui rulaj redus, de 2.902 unităţi. Pe data de 14 august, cotaţia M a urcat cu 5,19%, fiind tranzacţionate doar 73 de titluri.
Trebuie subliniat că, ponderea titlurilor prestatorului de servicii medicale în principalul coş de acţiuni al pieţei este de doar 1,06%.
Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus de acţiunile Carbochim (CBC) ce au urcat cu 29,23%, raportat la moneda euro, în intervalul de timp 8-14 august.
Locul al doilea în acest top a revenit acţiunilor TMK-Artrom (ART), a căror apreciere a fost de 24,23% , iar poziţia a treia a fost ocupată de titlurile SIF1.
Clasamentul fondurilor de investiţii, în perioada 4-11 august, este condus de titlurile FDI Transilvania, cu o creştere de 3,39%.
Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 21,71%, în intervalul 8-15 august.
În perioada de timp menţionată, cotaţia unui Bitcoin a depăşit pragul de 4.000 de dolari (3.410 euro la cursul de schimb de ieri, de 1,173 dolari pentru un euro), atingând valoarea maximă de 4.464 dolari/unitate (3.806 euro), conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume).
Ieri, în jurul orei 14:30, potrivit aceleiaşi surse, criptomoneda se tranzacţiona în apropierea nivelului de 3.530 de euro (aproximativ 16.145 lei, la cursul de schimb de miercuri, de 4,5737 lei, pentru un euro).
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.