CEL MAI BUN PLASAMENT "SNP Petrom" Bucureşti - randament lunar de 25,84%

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 14 iunie 2005

Titlurile companiei petroliere "Petrom" au înregistrat în cadrul şedinţei bursiere de luni aceeaşi cotaţie ca cea din sesiunea bursieră de la sfîrşitul săptămînii trecute, respectiv de 3.990 lei/acţiune. Cu acţiunile "Petrom" s-au efectuat tranzacţii cu peste 2,5 milioane de acţiuni. Valoarea totală a tranzacţiilor a însumat 10,25 miliarde de lei. Cotaţia titlurilor "Petrom" a fluctuat între un minim de 3.940 lei şi un maxim al zilei de 4.090 lei/acţiune.

Creşterea cotaţiilor acţiunilor SNP, dar nu numai, a condus în mod direct la o majorare a indicelui care reflectă evoluţia celor mai lichide acţiuni listate la Bursă în ultima lună. Astfel, indicele BET a crescut cu 0,27% în perioada analizată, în timp ce indicele bursier BET - FI care reflectă evoluţia cotaţiilor SIF s-a apreciat cu 5,33%.

Investitorii care în perioada 13 mai - 13 iunie au optat pentru plasamente în acţiuni "Petrom" au fost răsplătiţi ieri cu un cîştig de 25,84% din suma plasată la valorile în euro.

Persoanele care au ales să-şi plaseze banii în unităţi de fond "Orizont", în aceeaşi perioadă, au beneficiat ieri de un cîştig de 1,93% din suma în euro.

Depunerile în euro la "Banca Comercială Carpatica" efectuate în urmă cu o lună au adus persoanelor interesate un randament de 1,41% din sumă, iar cele de la "Libra Bank", un cîştig mai redus, de 0,27% din sumă la aceleaşi valori în euro. Leul s-a apreciat cu 0,07% faţă de moneda europeană în ultima lună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb