Cel mai mare spital privat din Prahova, la Poiana Câmpina

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 20 aprilie 2015

Cel mai mare spital privat din Prahova, la Poiana Câmpina

Cel mai mare spital privat din judeţul Prahova - Sanconfind - a fost inaugurat săptămâna trecută, la Poiana Câmpina, odată cu deschiderea Secţiei de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, potrivit unei informări a Camerei de Comerţ Prahova.

Acest centrul medical este rodul unei investiţii realizate de Confind SRL (70%) şi de o persoană fizică (30%).

Ioan Simion, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Confind, este iniţiatorul şi finanţatorul acestui proiect.

Proiectarea şi realizarea investiţiei au avut ca model clinici celebre din Elveţia, Austria, Germania şi Italia.

Centrul medical va avea, în afara Secţiei de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, un spital - cu departament de imagistică medicală, bloc operator, chirurgie minim invazivă, chirurgie estetică şi reparatorie, maternitate, pediatrie şi nou-născuţi, laborator de analize, farmacie, saloane cu confort sporit, îngrijire la domiciliu în sistem integrat şi o secţie ambulatorie cu 20 specialităţi medicale. Tot aici se vor aplică proceduri de tip BFKT în sistem integrat. În total, spitalul va dispune de un număr de 60 de paturi.

Întreaga investiţie va fi finalizată în cursul anului 2016.

În momentul de faţă, Secţia de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, reprezintă circa 15% din întreaga unitate medicală.

În cadrul acestui departament, pacienţii vor beneficia de tratamente complexe cu apă sărată, captată de la un izvor din Poiana Câmpina (comună a fost o staţiune balneară renumită, în urmă cu un secol), precum şi cu nămol sapropelic de la Techirghiol.

Sanconfind funcţionează în fostul imobil al spitalului de la Poiana Câmpina, complet reabilitat.

Publicul ţintă al acestui centru medical este reprezentat de populaţia din regiunea de mijloc a Văii Prahovei, precum şi de persoanele din zonele învecinate din regiunea Sud Muntenia, atrăgând în circuitul turistic medical parteneri străini şi folosind resursele naturale balneoclimatice.

Societatea Confind este o fabrică unde se produce echipament petrolier, având peste 1350 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 65 milioane de euro anual.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Societatea Confind este o fabrică unde se produce echipament petrolifer, .....Corect este petrolier

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb