Cenuşă şi flori, în iarnă

Asistenţa aşteaptă cu răsuflarea tăiată. Dintre ruinele fumegînde se apropie un tablou de dimensiuni impresionante care merge singur. Cînd se apropie de public şi se mai împrăştie fumul amestecat cu aburii apei de tulumbă pot fi observaţi, totuşi, doi oameni care îl plimbă cu grijă pe podeaua de ciment ce a luat locul scenei răvăşite de flăcări. Ocolesc cu grijă o movilă umedă şi murdară - fosta cortină - şi prezintă celor aşezaţi pe unde au apucat, prin cenuşa dezastrului, minunăţia în ramă. Asistenţa tace şi din cînd în cînd arată nervos nişte cartonaşe cu cifre. Singurul care vorbeşte este un personaj imperial, cu un ciocănel în mînă, mic, dar plin de forţă şi semnificaţii, ciocănelul, nu conducătorul licitaţiei, şi tot el, omul, rosteşte, ca pe o sentinţă: lejeosonfe, riennevapliu. Staţi aşa, replica asta este din altă scenă, una cu cazinouri, nu cu licitaţii de artă. Şi nici atmosfera nu a fost ca în tragedia antică închipuită mai sus, chit să licitaţia "Alis" de duminica asta s-a desfăşurat, totuşi, la Teatrul de operetă, cel răvăşit de un incendiu pe la începutul anului. Este sinistrul care a prilejuit prima vizită pe teren a unui membru al noului guvern, doamna minis-tru al culturii, care obişnuieşte să glumească pe seama numelui său şi n-a fost deloc ca o mus-că în lapte, care este o chestie neagră pe fond alb, ci invers, paltonul alb al domniei sale detaşîndu-se net pe fondul negru al incendiului şi al atmosferei.

Dacă actorii Teatrului de operetă au fost nevoiţi să fie găzduiţi de alte scene bucureştene, pentru a-şi putea exersa în continuare meseria, cei de la "Alis", ei înşişi oaspeţi ai scenei şi culiselor de la Operetă, au ales o soluţie istorică, trecută neobservată din cauza naşterii copilului cu cea mai bătrînă mamă din lume, experiment pe oameni care numai la noi se putea face. Organizatorii de la "Alis" nu şi-au chemat clienţii pe alte scene sau în alte săli, ci au rămas pe loc, în foaier, acolo unde, în timpurile bune, luminoase şi colorate dinaintea incendiului, era vizionată oferta în cele două zile ce preced licitaţia. Sună dramatic şi expresiv, aproape ca o piesă de teatru sau de operă, poate chiar şi de operetă, dacă nu ar fi chiar realitatea pură.

Licitaţia "Alis" de duminica trecută va rămîne în istorie pentru locul de desfăşurare şi nicidecum pentru rezultate, care au fost modeste. Şi asta, probabil, fără nici o legătură cu condiţiile de desfăşurare a licitaţiei, pentru că un client serios ar fi fost prezent cu cartonaşul în mînă chiar şi în culise, printre scînduri arse şi bălţi de apă cu cenuşă, dacă "Alis" aşa i-ar fi cerut. A fost, totuşi, prima licitaţie a unui an în care activitatea se reia cu greu, cu supărare că nu a fost rost de vreun "pod" în iarna asta, iar Sfîntul Ion cade iar aşa aproape de Revelion.

Recordul secţiunii pictură a fost de numai 130 de milioane şi nici vreo bijuterie, sticlă sau mobilă nu s-a vîndut mai bine. Ba pe acolo, pe la acele secţiuni, preţurile au fost şi mai mici, ca la vacanţele sociale de după Revelion. La acest preţ s-a ajuns urcînd de la 46,750 de milioane, cît se cereau în deschidere pentru o natură statică cu mere incredibil de realiste de Constantin Artachino. Pictor cu o biografie interesantă şi posesor al unui talent excepţional, Artachino apare rar în licitaţii şi este mai pasibil decît Cheller să aibă o cotă în creştere semnificativă. După un 2003 cu doar 4 oferte Artachino, din care s-au vîndut trei, în 2004 au apărut pe piaţă 7 lucrări, majoritatea după expoziţia dedicată acestui mare, dar puţin cunoscut maestru al picturii noastre şi organizată de Muzeul Naţional de Artă al României la sala Kreţulescu, prin primăvară. "Artileria" grea, picturi în ulei adică, a venit la sfîrşitul anului, după vacanţa de vară. Chiar la ultima licitaţie Alis din 2004 şi din sala principală a Teatrului de operetă a fost vîndută "Casă la Turtucaia" de Artachino, de asemenea cu preţ în creştere, de la 23 la 50 de milioane de lei. Cel mai mare preţ al anului trecut şi de pînă acum a fost de 95 de milioane şi a fost obţinut, în octombrie, pentru o "Stradă turcească în Sofia" pe care se cereau, în des-chidere, 35 de milioane de lei. Cu o lună înainte se vînduse un alt peisaj de Artachino, de aceas-tă dată din Veneţia. El a fost propus cu 27 de milioane, dar a plecat pentru 80. Toate preţurile au crescut, deci, de cel puţin două ori, astfel că era normal ca şi preţul de pornire de duminică să fie unul mai zdravăn, chit că acum se vindea o natură statică, şi nu peisaje urbane. Lucru care, de altfel, nici nu a contat, preţul crescînd pînă la niveluri semnificative. Dar au şi evaluatorii dreptatea lor, preţul de pornire de duminică, de 46,750 de milioane de lei, fiind în preajma celor 50 obţinute la ultima vînzare Artachino, cea din decembrie 2004.

S-a vîndut şi un Cheller, răsfăţatul din ultimul timp al salturilor mari de preţ. Un vas cu "Petunii" a fost adjudecat cu 90 de milioane, în creştere semnificativă de la 17,5, un preţ de evaluare pus, parcă, special pentru a fi umilit. Un pictor cu o cotă constant bună este Rudolf Schweitzer-Cumpăna, din a cărui creaţie s-au vîndut, duminică, pe scena, pardon, în foaierul de la Operetă, două picturi din topul şedinţei. Întîi a plecat un foarte original autoportret, care îl reprezintă pe artist cu paharul în gură, aruncînd o privire greu de surprins cînd mai ţii şi pensula în mînă. Lucrarea a fost vîndută pe la începutul secţiunii, fiind prima adjudecare semnificativă - salt de la 32,5 la 85 de milioane de lei - pentru ca închiderea să aparţină tot maestrului, cu o scenă cu hamali din port, pusă special pentru marele salt, de încheiere, care a şi urcat semnificativ, de la 78,5 la 120 de milioane, dar nu a putut anihila reuşita merelor lui Artachino.

Pe lîngă Artachino şi Schweitzer-Cumpăna, mai este loc pe podium şi pentru un peisaj de Arthur Verona, un dîmb cu flori din faţa casei, într-o lumină nebună de vară prinsă în culorile pictorului. Se pare că, de fapt, culorile au fost căutate la licitaţia de artă ţinută în foaierul unui teatru care a ars, în mijlocul iernii. Astfel, o "Oală cu flori" de Adam Bălţatu a fost vîndută cu 75 de milioane de lei, în salt uriaş de la numai 20, în timp ce un peisaj de acelaşi artist a rămas neadjudecat, la vreo 16 milioane. De acolo au pornit nişte "Flori" de Raul Egon Lebel care s-au vîndut cu niţel mai mult, la 18 milioane, deşi sînt primele flori ale acestui artist apărute în licitaţie de ceva timp, iar pe spate aveau şi un portret de Puşkin. Alte flori nu s-au vîndut, totuşi, fie că era vorba de cele galbene, de Ion Popescu Negreni, propuse cu 15 milioane, fie garoafele în cană de Leon Al. Biju, de numai 9 milioane.

La licitaţia Alis de duminica trecută, desfăşurată în condiţii inedite, nu au apărut picturi cu ruine înnegrite, operete în flăcări sau alte subiecte dramatice, cu fum şi cenuşă. Au fost, în schimb, cîteva lucrări care vorbesc de iarnă. Unele s-au vîndut, altele nu. "Iarna în sat" de Nicu Enea a urcat de la 8 la 13 milioane, iar "Bisericuţă în iarna", o pictură de mari dimensiuni de Leon Viorescu, a ajuns de la 18,7 la 28. Au rămas nevîndute alte două lucrări cu subiecte de sezon, o "Iarnă" de Aurel Popp şi o alta de Spiru Chintilă, ambele oferite cu cîte 13 milioane.