Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat azi, la Palatul Cercului Militar Naţional, la ceremonia de încheiere a cursului "Securitate şi bună guvernare", organizat de Colegiul Naţional de Apărare.
Duşa a subliniat faptul că ţara noastră trebuie să fie capabilă să asigure diminuarea substanţială a decalajelor faţă de statele dezvoltate din spaţiul comunitar, să preîntâmpine şi să contracareze ameninţările la adresa cetăţenilor şi a comunităţilor.
"Într-o perioadă relativ scurtă de timp, aţi avut posibilitatea să vă familiarizaţi cu termenii şi politicile din domeniul securităţii naţionale şi internaţionale, ceea ce este important pentru o persoană care îşi propune să fie implicată în serviciul public", a adăugat ministrul, potrivit unui comunicat de presă.