CERERE PESTE AŞTEPTĂRI Băncile au împrumutat peste 50 miliarde dolari de la BCE

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2011

În 9 noiembrie, BCE a împrumutat băncile europene cu numai 395 de milioane de dolari, pe trei luni.

În 9 noiembrie, BCE a împrumutat băncile europene cu numai 395 de milioane de dolari, pe trei luni.

Băncile europene au împrumutat, ieri, peste 50 de miliarde de dolari de la Banca Centrală Europeană (BCE), suma depăşind cu mult aşteptările în acest sens. Cererea mare reflectă problemele pe care le au instituţiile de credit la obţinerea de finanţare în dolari, din cauza expunerii lor la criza datoriilor suverane.

Aceasta a fost prin prima ofertă de fonduri în dolari după ce, săptămâna trecută, BCE şi băncile centrale din SUA, Elveţia, Marea Britanie, Canada şi Japonia au anunţat măsuri coordonate pentru asigurarea de lichidităţi în dolari băncilor din afara Statelor Unite, respectiv reducerea dobânzilor pentru creditele în dolari. Astfel, licitaţia de fonduri a devenit mai atractivă pentru băncile comerciale.

Potrivit BCE, băncile europene au cerut 50,7 miliarde de dolari pe o perioadă de 84 de zile şi 1,6 miliarde de dolari pentru o săptămână. Specialiştii aşteptau o cerere de numai zece miliarde de dolari.

Rata Libor la trei luni, indicator pentru costurile la care se împrumută băncile între ele, a atins, ieri, 0,54%, faţă de 0,538% în ziua anterioară. Nivelul este cel mai ridicat din iulie 2009 până în prezent.

De menţionat că depozitele overnight constituite la BCE au scăzut, ajungând la 325 miliarde euro (437 miliarde dolari) ieri, de la 328 miliarde euro la data de 6 decembrie.

Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte astăzi, analiştii anticipând că banca ar putea anunţa operaţiuni de refinanţare cu perioade foarte lungi, de doi - trei ani.

Grecia va pune în circulaţie, la data de 2 ianuarie 2012, monede "comemorative" de 2 euro, urmând să sărbătorească astfel zece ani de folosire a euro, a anunţat, ieri, Ministerul Finanţelor de la Atena, adăugând că emisiunea va ajunge la un milion de monede.

"Imaginea din centrul monedei simbolizează modul în care euro a devenit un jucător global în ultimii zece ani şi importanţa acestuia în viaţa oamenilor obişnuiţi (reprezentaţi în imaginea gravată pe monedă de oameni), comerţ (o navă), industrie (o fabrică) şi energie (centrale eoliene). În jurul imaginii este inscripţionat < 2002-2012 >, precum şi numele ţării care a emis moneda, conform Ministerului de Finanţe.

Aversul va rămâne neschimbat faţă de cel al monedelor de 2 euro aflate în circulaţie.

Grecia a intrat în zona euro în 2001, iar moneda unică a fost pusă în circulaţie în ianuarie 2002.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb