Centrala Electrică de Termoficare (CET).Iaşi S.A a primit un împrumut de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi intenţionează să folosească această sumă pentru modernizarea reţelei de termoficare a oraşului, reiese dintr-un comunicat al BERD. Acest proiect, ale cărui costuri sunt estimate la 31,8 milioane euro, va fi finanţat de BERD, de guvernul elveţian şi S.C.CET Iaşi S.A.
Contractele ce vor fi finanţate cu fondurile provenite din acest împrumut vor fi supuse reglementărilor băncii, fiind destinate firmelor din oricare stat. Împrumutul nu va folosit pentru plata unor persoane sau entităţi care importă bunuri în cazul în care plata sau importul acestor bunuri este interzisă de o decizie a Consiliului de securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau de o lege a statului ce cumpără bunurile.
"Este unul din primele credite cu o asemenea destinaţie negociat în conformitate cu legislaţia europeană", au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţi ai casei de avocatură Boştină&Asociaţii, care a acordat consultanţă companiei române. Negocierile şi formalităţile necesare pentru articularea finanţării au durat aproape un an şi jumătate, a menţionat consultantul. Creditul este format dintr-un împrumut oferit de BERD şi un grant al guvernului elveţian, au mai precizat reprezentaţii Boştină&Asociaţii.