Cezar Preda, dat în judecată de Gabriela Firea pentru acuzaţiile de plagiat în cazul soţului

Andrei Stan
Politică / 28 mai 2016

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, a declarat că a fost dat în judecată de Gabriela Firea, aceasta cerându-i prejudicii de 300.000 de euro pentru că a preluat anchete jurnalistice "mincinoase", referitoare la suspiciunile că soţul ei, Florentin Pandele, a plagiat teza de doctorat.

"Vreau să vă anunţ că doamna Gabriela Vrânceanu Firea dă jurnaliştii în judecată prin intermediul meu. O fostă colegă de-a dumneavoastră ajunsă prin vot popular senator al României consideră că orice investigaţie jurnalistică îi aduce prejudicii de imagine extraordinară. Dacă aţi ales calea de a mă da pe mine în judecată pentru că nu vreţi să vă daţi colegii în judecată, eu accept provocarea şi ne judecăm", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda, potrivit Mediafax.

Cezar Preda a afirmat că Gabriela Firea îi cere daune de 300.000 de euro şi că a plătit o taxă de 3.000 de euro, indemnizaţia de senator pe mai multe luni, pentru a-l da în judecată.

Liberalul a explicat şi motivele invocate de candidatul PSD la Primăria Capitalei. "Doamna Firea consideră că afirmaţiile din presă precum plagiatul de doctorat al domnului Pandelică, Pandele, sunt o ofensă adusă domniei sale, precum şi afacerile imobiliare şi ale afaceri ale cuplului, pentru că sunt un cuplu, fiind căsătoriţi şi împart jumătate-jumătate responsabilităţile sunt tot o calomnie la adresa doamnei senator şi candidat la Primăria Capitalei", a mai spus Cezar Preda.

Purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti a susţinut că Firea va pierde procesul şi se va prezenta în instanţă cu documentele pe care le are la îndemână, fără a cita ca martor niciun jurnalist, însă atitudinea social-democratei arată "cât de goală" este.

"Aceasta este de fapt o atitudine care le spune bucureştenilor, jurnaliştilor, tuturor oamenilor cine este Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. Va da în judecată şi în stânga şi în dreapta cerând cu nemiluita bani. Apropo, doamna Firea, aşa credeţi că se câştigă de uşor banii? Vorbiţi cu soţul dumneavoastră şi spuneţi-i că nu se câştigă banii atât de uşor. Banii se câştigă greu. (...) Doamna Firea nu va avea limite să dea în judecată orice bucureştean, orice om care este împotriva atitudinii doamnie sale, a modului în care vorbeşte, în care se comportă. Ce să ne aşteptăm de la un om care crede că rezolvă problemele dând în judecată jurnalişti. Eu personal am să mă duc în instanţă şi nu o să citez ca martor niciun jurnalist pentru că eu vă respect. Am să mă apăr singur cu documentele pe care le am la îndemână. Doamna Firea, aţi arătat încă o dată cât de goală sunteţi", a spus Cezar Preda.

În context, Cezar Preda a afirmat că doar fostul lider PSD Adrian Năstase l-a mai dat în judecată pentru calomnie şi a amintit de afirmaţiile lui Firea din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, atunci când aceasta a făcut afirmaţii controversate privind diaspora şi a spus că familiile fără copii "nu sunt complete". CNCD ar trebui să îi ia Gabrielei Firea 300.000 de euro şi să îi îndrepte către familiile care nu au copii, a adăugat liberalul.

În citaţia primită de Cezar Preda se invocă faptul că "Legea 115-2015 articolul 71 alineatul 2 lite c) impune obligaţia probării eventualelor acuzaţii cu incidenţă penală sau morală aduse unui candidat".

"Referitor la prejudiciul produs rugăm instanţa să aprecieze importanţa drepturilor fundamentale ale omului încălcate şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite pentru a acorda reclamatei - victimă a încălcării acestor drepturi - despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale. Prin faptele ilicite ale pârâtului, constând în calomnierea reclamatei şi încălcarea dreptului la demnitate, onoare, reputaţie imagine şi viaţă privată şi de familie, ca urmare a publicării textului declaraţiei de presă şi preluarea acestuia de publicaţii de presă cu largă răspândire naţională, reclamantei i s-a creat un prejudiciu moral care nu poate fi nici contestat, nici minimalizat. Reclamantei i-au fost afectate grav acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale - onoarea reputaţia demnitatea, dreptul la propria imagine, drepotul la viaţă de familie, cauzându-i-se un prejudiciu important", se arată în citaţia care i-a fost transmisă lui Cezar Preda.

"Chiar dacă afirmaţiile pârâtului din 19.05 ar putea fi catalogate ca fiind supuse dezbaterii electorale vă rugăm să observaţi că nicio lege nu permite contracandidaţilor să facă afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii persoanei", se mai arată în document.

Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a calificat joi acuzaţiile din presă privind plagiatul celui de-al doilea doctorat al soţului ei, Florentin Pandele, drept ''o nouă dezinformare marca PNL'', susţinând că ''este ca şi cum i-ai contesta unui jurnalist o lucrare despre media''.

''Este vorba de o nouă dezinformare marca PNL. Azi dimineaţă mă sunau foştii colegi din presă să-mi spună că un domn deputat PNL care candidează la Voluntari sună presa şi roagă să fie mediatizat un articolaş de pe un site cu nişte lucruri total neadevărate despre soţul meu. Eu v-am mai spus că vă pot da şi numărul soţului, sunt lucruri total neadevărate, nu este real ce s-a scris acolo. Este exact ca şi cum l-ai acuza pe un jurnalist că şi-a plagiat o lucrare despre mass-media, exact aşa şi în acest articol. Soţul meu, aşa cum ştiţi, a finalizat studiile liceale militare, de asemenea Academia Navală de la Constanţa, iar doctoratul la care se face referire este tot din această zonă. Nu este vorba despre altceva. Repet, este ca şi cum i-ai contesta unui jurnalist o lucrare despre mass-media'', a declarat Firea.

Peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare semnată de primarul oraşului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, şi susţinută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată grosolan din alte surse, scrie PressOne.

Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obţinut în noiembrie 2007 la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Conducătorul de doctorat de la UNAp a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea.

În teza cu titlul "România şi noile provocări generate de integrarea europeană" există zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur şi simplu, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006, potrivit sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb