CFR Marfă a semnat un Acord - cadru pe 4 ani cu SC CET Govora SA, pentru transportul a cca.9 mil tone cărbune energetic de la depozitele Alunu, Berbesti pâna pe estacadele de descărcare aparţinând CET Govora, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
Transportul a fost câstigat în urma unei licitaţii deschise organizată astăzi, la care au participat şi alţi operatori de transport feroviar de marfă, menţionează sursa citată.
În comunicat se precizează: "Derularea acestui transport va consolida veniturile societăţii şi pozitia CFR Marfă pe piaţa transporturilor feroviare de marfă. Pe primele 9 luni 2017 societatea şi-a crescut volumul de mărfuri transportate cu 14,4% faţă de primele 9 luni 2016 şi a înregistrat creşterea cu 10% a veniturilor din transport, reuşind să diminueze pierderile cu 20,4% faţă de aceeaşi perioada a anului 2016."
În semestrul I 2017 societatea a avut o cotă de piaţă de 49,5%.
CFR Marfă a transportat în anul 2016 cca 83% din cărbunele transportat pe calea ferată şi deţine astfel un rol strategic în asigurarea carbunelui necesar funcţionării sistemului energetic naţional, conform sursei citate.