CIECH SODA ROMÂNIA: "Suntem forţaţi să continuăm pregătirile pentru oprirea producţiei"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 septembrie 2019

CIECH Soda România a demarat programul de plecări voluntare la Râmnicu Vâlcea, după ce nu a putut ajunge la un consens cu CET Govora privind preţul de achiziţie a aburului industrial, se arată într-un comunicat al companiei.

Reprezentanţii societăţii au transmis ieri: "Propunerile primite nu sunt unele sus-tenabile şi nu au răspuns îngrijorărilor CIECH, motiv pentru care, din nefericire, compania este forţată să continue pregătirile pentru oprirea producţiei la singura fabrică de sodă din România"

Potrivit acestora, ultimele runde de dis-cuţii, desfăşurate săptămâna trecută, nu au avut ca rezultat vreo opţiune viabilă de ieşire din impas, iar implicaţiile economice ale propunerilor venite de la CET continuă să expună CIECH Soda Româ-nia unor costuri insuportabile şi unui volum de livrare a aburului mai mic decât cel necesar.

Compania susţine că plăteşte deja, în România, unul dintre cele mai ridicate preţuri pentru abur la nivelul grupului, cu aproape o treime mai mult decât în Polonia.

De asemenea, toate profiturile companiei din 2018 au fost deja înghiţite, în primul trimestru din 2019, de alte majorări de preţuri, anterioare, operate de CET.

Chiar şi după o uşoară revizuire a ofertei transmise de CET, CIECH Soda România tot ar înregistra pierderi mult mai mari dacă producţia ar continua, decât în situaţia unei opriri temporare. Ultima ofertă, de 177,5 lei/Gcal, în scădere cu doar 15 lei, ar cauza în continuare pierderi uriaşe pentru CIECH, de peste 155 milioane lei (cu certificatele CO2 incluse, achitate tot către CET).

În aceste condiţii, compania este obligată să-şi menţină decizia, anunţată în 9 august, de a continua pregătirile pentru oprirea producţiei la unitatea sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie.

CIECH menţionează că este unul dintre cei mai mari investitori polonezi din Româ-nia, cu peste jumătate de miliard de lei investiţi până acum pe piaţa locală, şi că a avut în permanenţă o atitudine deschisă spre cooperare, solicitând sprijinul autorităţilor până la cel mai înalt nivel pentru a ajunge la o înţelegere.

Witold Urbanowski, directorul general la CIECH Soda România, a declarat: "CIECH reprezintă o parte importantă a economiei locale, iar această situaţie în care ne aflăm nu ne afectează doar pe noi, ci pe mulţi alţii. Am fost mereu pe deplin dedicaţi găsirii unor soluţii care să aducă pe platforma de la Vâlcea sustenabilitatea economică şi, nu în ultimul rând, speranţa. Am acţionat cu responsabilitate şi am aşteptat acelaşi lucru de la partenerii noştri de dialog, având în vedere că am depus multe eforturi în ultimii ani pentru găsirea unor soluţii sustenabile. Ne-am oferit întregul nostru sprijin pentru rezolvarea acestor probleme, dar, ţinând cont de complexitatea problemelor, am fi vrut o implicare şi din partea autorităţilor naţionale. Din păcate, în situaţia actuală, suntem nevoiţi să continuăm pregătirile pentru oprirea producţiei".

Oferta de plecări voluntare, lansată încă din 28 august, a fost semnată, până în prezent, de circa 70 angajaţi din cei aproape 600.

Reprezentanţii companiei reamintesc că blocajul a apărut după ce CET Govora a denunţat în mod unilateral contractul pentru aburul furnizat către CIECH Soda Româ-nia, deşi abia fusese semnat în aprilie 2019.

Conform termenilor contractuali iniţiali, CET a cerut, pentru aburul furnizat, un preţ în creştere cu 135% comparativ cu 2018 (incluzând preţurile certificatelor CO2) şi a anunţat noi reduceri ale volumului de abur.

CIECH mai precizează că a apelat la toţi jucătorii de pe plan local şi naţional, dar şi la autorităţile care ar fi putut ajuta, trimiţând peste zeci de memorandumuri, cărţi albe, notificări şi cereri care au atras atenţia asupra gravităţii situaţiei, compania dezvoltând chiar şi propriile planuri de soluţionare a acestor probleme.

Comunicatul citat mai notează: "CIECH Soda România are nevoie de cooperare la toate nivelurile pentru implementarea unor soluţii pe termen lung, durabile, pentru ieşirea din această situaţie care durează de ani de zile".

CIECH este un grup internaţional din industria chimică şi deţine o puternică poziţie pe pieţele europene şi nu numai, susţinut de un investitor strategic de încredere pe termen lung (Kulczyk Investments), relatează Agerpres.

Compania a preluat, în 2006, Uzinele Sodice Govora şi a investit peste 550 de milioane de lei în România, ajungând la aproa-pe 600 de angajaţi la fabrica sa din Râmnicu Vâlcea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb