Cinci răniţi într-un atac cu dronă la sediul Statului Major al Flotei ruse la Marea Neagră

Cinci răniţi într-un atac cu dronă la sediul Statului Major al Flotei ruse la Marea Neagră

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 31 iulie 2022

Un atac cu dronă a vizat duminică Statul Major al Flotei ruse la Marea Neagră, la Sevastopol, şi s-a soldat cu cinci răniţi, anunţă guvernul Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, Mihail Razvojaiev, informează news.ro.

"În această (duminiă) dimineaţa, naţionaliştii ucraineni au decis să ne strice Ziua Flotei", sărbătorită în Rusia duminică, scrie într-o postare pe Telegram Mihail Razvojaiev.

El precizează că o dronă a aterizat în curtea Statului Major al Flotei ruse la Marea neagră şi că cinci angajaţi ai Statului Major au fost răniţi.

Toate festivităţile de Ziua Flotei ruse "au fost anulate din motive de securitate", anunţă Mihail Razvojaiev, care le cere locuitorilor Sevastopolului să nu iasă din casă "dacă este posibil".

Ceremonii importante sunt prevăzute cu ocazia acestei sărbători în întreaga Rusie, inclusiv o paradă navală la Sankt Petersburg (nord-vest), care urmează să fie supervizată de către preşedintele rus Vladimir Putin.

În primele zile ale invaziei Ucrainei de către Rusia, armata rusă a cucerit o parte a sudului Ucrainei, şi anume regiunea Herson, situată lângă Crimeea,

În ultimele săptămâni, forţe ucrainene au trecut la o contra-ofensivă în sud, cu scopul de a recuceri teritoriile pierdute, şi au înregistrat unele succese.

Miercuri, atacuri aeriene ucrainene au distrus parţial un pod important, la Herson, un oraş ocupat de forţe ruse.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Incet dar sigur,armata rusa incepe sa simta ca armamentul modern cu care NATO,a inzestrat si inzestreaza armata ucrainiana,incepe sa domine armamentul rusesc si coroborat cu sacrificiul militarilor ucrainieni care isi apara tara,ii v-a inrai pe rusi si atunci cand armata ucrainiana v-a trece la ofensiva,inevitabilul se v-a produce. Astfel TERORISTUL PUTIN,a amenintat de multe ori ca,in caz ca ucrainienii nu vor ceda se v-a trece la folosirea armelor tactice nucleare. Asa se comporta si animalele incoltite,chiar cu riscul sa moara,cu ultimele puteri,musca in stanga si in dreapta,chiar daca isi dau seama ca sunt pierdute. Iata ce spune azi TERORISTUL de la MOSCOVA. Marina militara rusa v-a fi dotata cu rachete hipersonice. Folosirea acelor rachete nu v-a putea fi folosite impotriva statelor NATO,intrucat Rusia intrata intr-un razboi direct cu NATO,ar pierde imediat. Poate ca nimeni nu crede ce spun eu azi,insa asa s-a intamplat si cu faptul ca ucrainenii nu au luat in seama avertizarile venite de la NATO si iata ca azi siA PIERDUT 20% DIN TERITORIU,MILIOANE DE UCRAINIENI AU LUAT CALEA BEJENIEI,ZECI DE MII DE CIVILI SI COPII AU FOST UCISI MISELESTE,iar alti cateva zeci de mii de militari ucrainieni au fost ucisi. ZELENSKI,ar face bine sa ceara NATOO,armament tot mai mult si de ultima generatie pana ce TERORISTII RUSI,nu vor cuceri ucraina,iar tarile NATO nu vor putea intervenidirect in razboi,dar pot sa trimita armatei ucrainiene arme care sa ii poata invinge pe rusi,intrucat rusii,lupta contra unei armate care isi apara tara cu indarjire si patriotism.!

    1. Toate bune și frumoase, dar încearcă să stăpânești ortografia limbii române.

      Să repeți la infinit greșeala "v-a" e trist și dezarmant pentru cei care au curiozitatea să îți citească părerea. 

      Ni cred,altfel ar decurge acel razboi si e bine sa nu stim,

      Fupa referendum si alipirea la Ru,s ar putea sa vedem o nucleara tactica pt ca ataca atunci Rusia!

      Pana atunci stau cuminti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb