Cinematografele, muzeele, teatrele şi restaurantele s-au redeschis de sâmbătă în Olanda, pe fondul relaxării restricţiilor anti-COVID-19 impuse în contextul pandemiei, informează DPA, citat de Agerpres.
Potrivit presei locale, vestea a fost întâmpinată cu entuziasm în toată Olanda. Numeroase restaurante - unde se poate lua din nou masa în interior - aveau sâmbătă toate locurile rezervate, iar în alte locaţii biletele fuseseră epuizate, deşi numărul de clienţi şi de vizitatori este încă limitat.
Unele locaţii - cum ar fi Muzeul Van Gogh din Amsterdam - au organizat ceremonii de redeschidere. "Cultura este cel mai important fundament, iar oraşul a ripostat cu creativitate, inspiraţie şi solidaritate", a declarat poetul oficial al oraşului Amsterdam, Gershwin Bonevacia, în timpul ceremoniei.
Cinematograful Tuschinski s-a redeschis cu proiecţia filmului "De slag om de Schelde" ("The Forgotten Battle"), care a avut premiera în decembrie 2020, cu o zi înainte ca sălile de cinema să fie închise din cauza unui nou lockdown.
Şi centrele sportive şi-au putut primi din nou vizitatorii, iar cei care doresc să bea sau să servească masa în aer liber o pot face de acum până la ora 22.